Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

unde se găsea ţărmul. Chiar şi când valurile furioase mă trăgeau în vârtejul lor, regăseam direcţia care mi se părea că trebuia urmată pentru a atinge pământul tare. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 9 IPTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Nu înţelegeam ce mi se întâmpla. Ştiam numai că viaţa avea să-mi fie cruţată. Timp de două ore, continuai să înaintez întruna. Deodată, auzii înaintea mea un zgomot răsunător pe care-l făcea marea dezlănţuită. Un val mare de îndoială mă cuprinse: mă întrebai dacă nu cumva era iarăşi vaporul. Sau era unul dintre celelalte vase? Mă învârtisem iarăşi în cerc? Inotai cu forţă către zgomot. Cum ceața şi ploaia puternică se împrăştiaseră pentru un moment, putui zări ceva. Era exact ceea ce gândeam eu - o stâncă semeaţă se ivea, imensă, din ape! O stâncă adevărată! Ceea ce auzisem eu era zgomotul asurzitor al valurilor spărgându-se de stâncă - o stâncă zdravănă, solidă! Ajunsesem la țărm! Am reuşit! Am reuşit de-a binelea! Inima îmi tresaltă de bucurie. Apoi, entuziasmul mi se stinse, la fel de repede. Îmi dădui seama curând de violenţa, sporită de furtună, a brizanţilor. Oricare din ei mă putea purta să mă izbească de stâncă şi să-mi sfărâme astfel toate oasele, încă nu ai scăpat, îmi zisei. Atunci strigai încă o dată către Dumnezeu; şi, încă o dată, îl simţii aproape de mine. Il ştiam că este cu mine. Era uimitor! Chiar şi după ce petrecusem cinci ore în apă, îmi mai păstram întreaga prezenţă de spirit. Observai cu atenţie un val imens spărgându-se de stâncă. Incepui atunci să înot cu îndârjire, încercând să alunec la momentul potrivit între brizanţii imenşi. Reuşii! Indată, putui să mă agăţ de stâncă. Pentru prima oară după cinci ore, aveam un punct solid de sprijin. Escaladai iute stânca şi căutai să mă caţăr din ce în ce mai sus pentru a mă feri de brizantul următor care mă putea desprinde cu uşurinţă şi arunca înapoi în mare. Mă căţărai şi mai sus. Valul următor se sfărâmă la picioarele mele. Mă agăţai de colţurile tăioase ale stâncii. De fiecare dată când se spărgea un brizant, mă căţăram mai sus, până ce, în fine, putui vedea marea agitată mult dedesubtul meu. Dar în momentul în care mă destinsei puţin, mă simţii deodată complet extenuat. Rămăsei timp îndelungat aşezat, îngheţat, dârdâind, clănţănind din dinţi; îmi era imposibil să-mi controlez corpul, care nu înceta să-mi tremure violent. Înghiţisem multă apă sărată. Îmi era atât de sete, îmi era atât de frig! Dar ştiam că nu trebuia să rămân acolo. Era puţin trecut de ora cinci. Mă aruncasem în apă aseară la ora zece şi ştiam că trecuse mult timp de când mi se descoperise absenţa de la bordul lui Eloghin, iar pe stâncă mă găseam încă în faţa mării. Dacă se calma furtuna, puteau cu ajutorul binoclului, să mă repereze uşor o dată cu venirea dimineţii. Aveam impresia în fiecare clipă că o barcă, având la bord o echipă de salvare, înarmată, străpungea ceața pentru a mă lua înapoi. Având ordin să mă aducă, viu sau