Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

mort, ar pune mâna pe mine sau m-ar dobori cu o puşcă cu lunetă. Nu puteam rămâne de această parte a stâncii. Trebuia să ajung în sat şi să întâlnesc oameni pentru a fi în siguranţă. Reîncepui să mă caţăr. Ţărmul era foarte abrupt, trebuie că avea 200 de picioare? înălţime. Reuşii totuşi cu chiu, cu vai, să ajung în vârf şi mă gândii că sunt, în sfârşit, în siguranţă. Dar nu! Curajul îmi dispăru. Observai că nu ajunsesem nicidecum pe mal. Satul se afla de cealaltă parte a unui golf - la o distanţă de cel puţin două mile. Incă trebuia să mai înot! Incepu să mă cuprindă delirul. Nu mai reuşeam să apreciez situaţia în care mă găseam. Nu aveam decât un singur gând: o forţă oarbă şi irezistibilă mă împingea să ajung repede în sat, înainte să vină în căutarea mea. Dar asta mi se părea imposibil. Energia mi se sfârşise. Eram îngheţat de frig şi tremuram puternic. Mă îndreptai către marginea înaltă a stâncii, apoi începui să cobor înspre apă. Deodată îmi fugiră picioarele. Căzui şi mă izbii de stâncă de mai multe ori, ca o minge care sare; de fiecare dată pielea mi se sfâşia în marginile zgrunţuroase ale rocii. În timp ce cădeam, îmi simţeam rănile arzând, ca şi cum mi-ar fi fost cauterizate, iar sângele mi se prelingea pe piele. Mă izbii cu coatele de un colţ ascuţit şi sângele îmi ţâşni din palme. Violenţa căderii mă proiectă înapoi. Din nou mă lovii de un colţ şi resimţii o durere vie în spate. Căzui atunci pe fundul unei văgăuni. Se făcu noapte neagră şi stătusei lungit, pierzând sânge. A doua oară, simţii că nu aş putea rezista. În această noapte, printr-o ploaie torențială, mă îndârijii să ies din văgăuna în care alunecasem. Fără antrenamentul meu de alpinist, n-aş fi reuşit. Din nou din înaltul falezei, puteam vedea luminile satului de cealaltă parte a golfului, cam la două mile distanţă: luminile acestea, atât de atrăgătoare, erau totuşi atât de departe! Se lumina de ziuă cu repeziciune. Pierdusem noţiunea timpului. Trebuia să reuşesc. Plonjai în apă ? 1 picior = 0,3 m (n. trad.) Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 9 IOTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! a doua oară. Urlai de durere, având impresia că mă aruncasem într-un cuptor încins, în durerea ascuțită care mă încerca, gândii confuz: Doamne, Tu mă faci să îndur puţin durerea pe care o provocam eu copiilor Tăi. Sângele îmi curgea din gambe şi din labele picioarelor. Apoi, deodată, văzui - sau mai degrabă avui impresia că văd - ceva care mă făcu să mă înfior de oroare: o bărcuţă care venea în direcţia mea. Mă gândii atunci că-mi descoperiseră dispariţia şi că trimiseseră o barcă de salvare în căutarea mea. Nici astăzi nu ştiu dacă era cu adevărat o barcă sau dacă eram pradă unei halucinaţii a minţii mele cuprinse de febră. N-aveam în cap decât un singur gând: să înot pentru a mă îndepărta. Când încercam să înot, durerea sporea. Cu toate astea, în ciuda durerilor atroce, continuai. În acelaşi timp, fui cuprins de slăbiciune. Pierdusem prea mult sâ