Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

mărate ori a fost nevoie să întrerupem lecţia ca să o scoatem afară. A trebuit până la urmă să o eliminăm, pentru că deranja prea mult. Am impresia că fata asta a făcut o criză nervoasă, dar nu-i ştiu cauza. l-aş fi putut da explicaţii directorului, dar m-am abținut. — Am convocat-o pe mama ei pentru o discuţie, continuă directorul, şi mi-a povestit că Nina se trezea brusc noaptea, se scula în pat şi scotea strigăte stridente care se auzeau în toată casa şi pe stradă. Directorul puse punct discuţiei făcând următoarea remarcă: — Daţi-vă seama, tovarăşe Kurdakov, că era absolut imposibil să păstrăm în şcoală un copil în starea asta. Nu mai puteam tolera ca ea să-i deranjeze în felul acesta pe toţi ceilalţi copii. Ascultând vorbele directorului, eram fericit că nu ştia ce i se întâmplase acestei fetiţe. Cât despre bărbaţii pe care îi aduserăm în urma raidului de la Elizovo, ei fură imediat încarceraţi în celulele lor şi Nikiforov zise: — Mergeţi de beţi câteva pahare, băieţi, şi odihniţi-vă. Am să mă ocup eu de echipa asta, apoi am să vă strâng rapoartele. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 87 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Rapoarte orale sau scrise erau prevăzute în caietul nostru de sarcini. Ele erau trimise la Gorkomsi de acolo la Moscova. Partidul ne urmărea de foarte aproape toate activitățile, adresându-ne frecvent scrisori de mulțumire pentru munca noastră. Când stăteam la postul de poliţie să bem şi să aşteptăm să-i dăm rapoartele lui Nikiforov, Anatoli îmi spuse: — Serghei, la un moment dat, dădeai impresia că eşti în vacanță. Cum se face că nu te-ai consumat? — la fii tu atent! strigai din celălalt capăt al camerei. Vezi-ți lungul nasului, bătrâne, astfel te supun “tratamentului Elizovo". Izbucnirăm toţi într-un hohot de râs. “Tratamentul Elizovo" avea să însemne de atunci tehnica de a aduna pumni de murdărie şi de nisip şi de a umple cu ei gura credincioşilor. Incepând cu acel raid, de fiecare dată când unul dintre băieţii noştri începea o dispută, i se spunea: — Atenţie, altfel vei suporta “tratamentul Elizovo". Mai târziu în cursul serii, spusei cu voce foarte coborâtă ceva ce nu doream să audă şi Anatoli Litovcenko. Mă frapase faptul că purta acelaşi nume de familie cu liderul credincioşilor, Vasili Litovcenko, şi şoptii ceva oamenilor mei fără ştirea lui Anatoli. Cam în acelaşi moment, Nikiforov intră în încăpere, iar noi făcurăm linişte aşteptându-l să vorbească. — Ei bine, copiii mei, începu el. Copiii mei? mă gândii. De multă vreme n-a mai utilizat termenul ăsta. Era absolut încântat. — Vreau să vă felicit. Tinerilor, învăţaţi în sfârşit cum se face treaba. Nu-l mai văzusem atât de radios înainte. Se opri un moment, apoi întrebă: — Că veni vorba, ce-i cu pastorul Vasili Litovcenko? Ştiam că avea să ne pună întrebarea asta şi-mi pregătisem oamenii. Făcui un semn din cap şi intonarăm toţi în cor: — Litovcenko l-a omorât pe Litovcenko! Voiam, bine