Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

lovitura asta nouă de karate, în seara asta, zise el. Cred că o să meargă, într-adevăr. — la spune! Pe asta ai încercat-o vreodată, Victor? îi făcui demonstraţia unei lovituri care putea fi dată cu latul mâinii, chiar deasupra mărului lui Adam. — Dacă vrei să scapi repede de unul, uite cum trebuie să faci. Ceilalţi ne priveau cu un aer amuzat. Vladimir Zelenov şi Anatoli, campionii noştri la box, începură să se zbenguiască. Cum el era campion al Kamceatkăi, Vladimir încerca mereu să intre în competiţie cu Anatoli, care era campionul întregii Siberii. — Auzi, frăţioare, îl tachina el, va trebui să fii foarte atent în seara asta şi-am să-ţi arăt câte ceva. Am să te fac să vezi o lovitură de pumn care-ţi va da fiori pe şira spinării. Anatoli începu să râdă: — După ce ai să-ţi termini jocurile de copil, să te uiţi la mine şi am să-ţi arăt o lovitură de pumn care a făcut din mine campion al Siberiei. Se puseră pe râs, iar râsetele noastre se amestecară cu ale lor. Atmosfera devenea din ce în ce mai însufleţită. Vodca curgea, noi continuam să glumim şi eram gata să ne exersăm talentele pe credincioşii care nu bănuiau nimic; de altfel, ei erau deja strânşi în căsuţa aceea de la celălalt capăt al oraşului, pentru a-şi studia preţioasa literatură. După o privire rapidă la ceas, spusei: Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 95 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — E bine, băieţi. Să terminăm cu taclalele şi fanfaronada. Să mergem să vedem dacă sunteţi oameni de acţiune sau sunteţi numai buni de gură. Curând furăm pe drum, în camionul de poliţie, pe străzile întunecoase ale Petropavlovskului. Lăsând centrul în urma noastră pentru a intra în mahalale, părăsirăm străzile pavate pentru a rula pe străzi desfundate, care erau în general înnoroite din pricina ploilor torențiale care inundau frecvent Kamceatka. Ne urmarăm încet drumul în căutarea tăbliţei purtând numele străzii care ne trebuia. — Las-o mai încet, Victor, pe aici trebuie să fie... uite-o, spusei, zărind tăbliţa. Casa ar trebui să se afle după al treilea colţ. Să mergem înainte. Condu încet şi fără zgomot. Victor încetini şi rulă cu precauţie în lungul drumului înglodat în timp ce eu încercam să străpung întunericul pentru a descoperi casa pe care o vizam. Zăream, în spatele caselor, siluetele sumbre ale munţilor, atât de caracteristice acestei regiuni a Siberiei. — Uite-o, spusei încet. Era o cabană mică din lemn, tipică regiunii acesteia. — Opreşte aici, îi spusei lui Victor. Facem restul traseului pe jos. Coborârăm şi mă îndreptai spre casă pe drumul noroios, cu oamenii pe urmele mele. — Voi doi, zisei arătându-i pe Alex Guliaiev şi pe luri, supravegheați uşa de la intrare şi fereastra. Vedeţi să nu scape nimeni. Alex începu să protesteze. — Vezi tu, Alex, cum eşti?! Ştiu ce vrei să spui. Dar trebuie să supravegheați ieşirile astea. De îndată ce se încinge, puteţi intra şi participa la încăierare. Ca de obicei, luri se