Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

plânse dar se supuse. Uşa de la intrare era încuiată. Luminile erau stinse, cu excepţia celei din spate. Era o noapte neagră, fără lună. Ne duserăm repede şi în linişte în spatele casei, unde fusese adăugată o încăpere. Această cameră corespundea cam unei jumătăţi a casei, acoperişul îi era în pantă şi avea o uşă care dădea afară. Era lumină. Deci sunt acolo! Furişându-ne în spate, careva răsturnă un obiect. Se rostogolise o găleată şi, deodată, voci speriate se făcură auzite din interior. Oamenii fugeau care încotro. Acum era inutil de a mai păstra tăcerea. Ştiau că suntem acolo. — Să mergem! strigai. Şi repede! Ne repezirăm la uşa din spate, care era şi ea închisă cu cheia. Dar cum nu avea un aspect prea solid, le spusei celorlalţi să se dea înapoi. Imi luai un elan de vreo 20 de paşi şi, după ce mă lansai, dădui cu umărul în uşă, aşteptându-mă să cedeze. Resimţii o durere vie, fui respins şi mă trezii căzut în fund în noroi. Asta mă scoase din fire. — Uite ce ne trebuie! strigă careva, arătând o grindă groasă. O luară şi o aduseră în apropierea uşii pentru a o folosi ca berbec. — Spargeţi uşa! ordonai. Începură să lovească violent uşa cu grinda. Uşa era solidă. În cele din urmă, încuietoarea cedă. Eram atunci cu adevărat furioşi, mai ales eu. lnăuntru, la lumina lămpilor de petrol, o duzină de Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 96 IOTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! persoane se înghesuiau unele într-altele. Intrarăm ca nişte bolizi, înjurând şi doborându-i pe credincioşi la pământ. Zării un bărbat în picioare într-un colţ al încăperii. Avea în mână o Biblie şi privea înjur cu un aer rătăcit, căutând să găsească un loc unde să o ascundă. Mă aruncai asupra lui şi i-o smulsei violent, dar el nu slăbi strânsoarea. O trăsei iarăşi, cu o smucitură bruscă şi i-o smulsei din mâini. Furios de două ori, pentru că umărul pe care mi-l zdrobisem în uşă mă durea, începui să sfâşii pagini din Biblie şi să le arunc pe jos. Omul, care trebuia să aibă cam 65 de ani, îşi înălţă ochii şi strigă pe un ton rugător: — Nu faceţi asta! Vă implor. Nu faceţi asta! Avea gura deschisă pentru a mă ruga, când mă întorsei violent şi-i strivii faţa cu pumnul. Pumnul meu îi atinse vârful nasului şi dinţii de sus. Sângele izbucni. Se lăsă cu greu în genunchi şi-mi smulse Biblia din mâini. Ce-i cu imbecilul ăsta? mă întrebai. Ţine mai mult la carte decât la viaţa lui! l-o smulsei şi-l pocnii iarăşi în plină figură! De data asta, se clătină şi se prăbuşi la pământ fără cunoştinţă. Avea să ne mai creeze necazuri. Aveam acum mâna plină de sângele acestui imbecil. Mă întorsei exact la timp pentru a vedea un credincios aruncând nişte cărţi sub o masă acoperită cu o faţă mare de masă, care atârna aproape până la pământ. Când treceam în trombă, pe alături de Victor şi Vladimir, pentru a merge să recuperez cărţile acelea, îl văzui pe Vladimir trăgând un pumn unui tânăr de vreo 25 de ani. Sub impact, acela zbură de-a l