Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

atul camerei şi se izbi de perete. Căzu la pământ, fără cunoştinţă. Ceilalţi oameni ai mei nu-şi pierdeau nici ei timpul. Victor înhaţă un bărbat de vreo 35-40 de ani şi-l azvârli de-a latul încăperii ca şi cum ar fi fost o păpuşă din cârpă. Capul i se izbi de o comodă şi sângele ţâşni puternic. În cameră domnea acum cel mai mare haos şi sângele era împroşcat peste tot. Îmi trebuiau cu orice preţ cărţile de sub masă. Primisem ordin să i le aducem lui Nikiforov. Anatoli îl apucă pe cel care le aruncase acolo, îl luă de guler, îi întoarse capul şi-i trase un pumn formidabil în plină faţă, care trebuie să-i fi sfărâmat mandibula în mii de bucăţi. Căzând, nu scoase nici cel mai mic strigăt. Abia începusem şi totul era deja terminat. Nu mai rămăsese nimeni în picioare. Bărbaţii nu mai erau decât nişte grămezi însângerate, iar bătrânul pe care-l bătusem eu era întins cât era de lung, cu faţa într-o mare de sânge. Trei femei mai în vârstă plângeau cu sughiţuri, ghemuite într-un colţ. — Strângeţi toate Bibliile şi toată literatura! ordonai pe un ton sec oamenilor mei. Apoi, mă băgai în patru labe sub masă, să caut ce fusese ascuns aici. Exact în acest moment, Alex şi luri îşi părăsiră postul de pază de afară şi intrară în fugă în cameră. Erau furioşi că scăpaseră acţiunea. luri îmi văzu atunci fundul ieşind de sub masă. Crezând că este vorba de un credincios încercând să se ascundă, traversă camera dintr-un salt şi-şi ridică bastonul complet desfăcut. Înainte ca cineva să-l poată opri, îmi trase o formidabilă lovitură de baston peste şale. Avui impresia că se năruie casa peste mine. Urlai de durere. N-am să uit niciodată durerea aceea! Era inimaginabil. Văzui stele verzi, simţii în spinare junghiuri arzătoare şi mă prăbuşii. Ceilalţi băieţi săriră cu gura pe luri, dar era prea târziu. Impinse în grabă masa şi văzu pe cine lovise. — Serghei, îmi pare foarte rău, strigă el. Te-am luat drept un credincios care încearcă să se ascundă. Era atât de dureros încât nu puteam vorbi. Stăteam întins, gemând de durere şi blestemându-l în şoaptă. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 97 IPTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! luri şi Guliaiev reuşiră în cele din urmă să mă ridice. Partea de jos a coloanei vertebrale mă durea atât de rău încât abia puteam mişca picioarele. Nu mai simţisem niciodată o durere atât de înspăimântătoare. luri nu mai înceta să-şi ceară scuze, până acolo încât în cele din urmă urlai: — Încetează! Şi să nu te mai văd! Dintre cei patru credincioşi pe care primisem ordin să-i aducem la post, doi încă zăceau la pământ, fără cunoştinţă. Oamenii îi târâră prin noroi şi-i aruncară în camion. Erau într-o stare destul de jalnică. Eu eram îndoit de la jumătate şi mergeam şonticăind ca un bătrân, până ce doi dintre băieţi îmi veniră în ajutor. — Ai luat literatura? îl întrebai pe Victor. — Nu-ţi face griji, Serghei, am adunat tot. E în spate, zise Victor, arătând pe platformă o cutie ticsită