Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

itor. Era intenţia noastră fermă de a continua să servim Partidul şi de a munci şi pe viitor, mai mult decât în trecut. lar ca final mă angajai în aceşti termeni: — Pentru a onora memoria tovarăşului Lenin, mă angajez ca organizaţia mea să îndeplinească fapte încă şi mai importante în anul viitor. Vă promit, şi fac această promisiune în memoria sfântă a lui Lenin, că acesta nu este decât un început! Şi vorbeam foarte serios. Când terminai, fui aplaudat călduros, iar tovarăşul Orlov se ridică dintr-o săritură şi-mi puse mâinile pe umeri. Ceru să fie adus drapelul roşu special care fusese transportat de la Moscova cu avionul. Drapelul fu adus, iar el mi-l prezentă ceremonios. Eu îl îmbrăţişai şi mă înfăşurai în el cu mândrie; în acest timp, delegaţii se sculaseră în picioare pentru a aplauda. Fu pentru mine un moment foarte important! Şeful cel mai sus plasat al provinciei Kamceatka, un om care figura printre cei mai importanţi din tot U.R.S.S.-ul, apărea la televizor, cu braţul pus pe umerii mei. După ce aplauzele încetară, tovarăşul Orlov făcu următoarea declaraţie: — Asemenea tineri sunt un exemplu perfect pentru tineretul comunist şi reprezintă viitorul Partidului în U.R.S.S. Trebuie să-i încurajăm şi să-i ajutăm să se perfecţioneze. Tovarăşi, priviţi-l aşadar pe acest om: el personifică, cu mii de alţii asemenea lui, viitorul Partidului şi al ţării noastre. Mi se învârtea capul. Îndrăzneam să sper că la televizor nu mi se observa nervozitatea. Ce moment minunat era pentru mine! Era, cu adevărat, cea mai frumoasă clipă din viaţa mea. La sfârşitul ceremoniei, al discursurilor şi al distribuirii premiilor, cu toţii furăm invitaţi într-o mare sală de banchet, unde mesele se încovoiau sub greutatea mâncărurilor şi a băuturilor. Fui asaltat de numeroase persoane care mă felicitară. Dar şefii cei mai de seamă, printre care se afla tovarăşul Orlov, nu ni se alăturară. O sală de mese specială le era rezervată, departe de simplii delegaţi. După ce mâncai, mă ridicai şi mă plimbai în lungul culoarului. Nu prea băusem, pentru că mă antrenam pentru un viitor meci de judo. Traversam holul când, spre uimirea mea, o uşă se deschise deodată şi apăru tovarăşul Orlov. Picasem din întâmplare peste sala de banchet rezervată conducătorilor superiori de partid. Orlov mă văzu şi, în ciuda stării de beţie, mă recunoscu. Îmi întinse mâna şi-mi zise: — Hei, tovarăşe Kurdakov, ia intră aici! Ezitam să intru. În fond, nu mă simţeam în largul meu în compania celor mai însemnați şefi ai regiunii noastre. Orlov mă prinse de braţ şi mă băgă înăuntru. Se aflau acolo înjur de 20 de ofiţeri superiori, în jurul unei mese mari, supraîncărcate cu mâncare şi băutură. Mă gândii că era un lucru bun că se aflau într-o sală de mese separată, din cauza felurilor de mâncare costisitoare care li se serviseră aici - cârnaţi, icre negre şi alte delicatesuri, vinuri greceşti şi tot ce se putea imagina. lar vodca curgea în valuri. Fui uluit. B