Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

lovindu-i cu pumnii şi cu picioarele. Vladimir prinse un bătrân şi îi trase un pumn în plină figură, care îl făcu să zboare ţipând până în partea cealaltă a încăperii şi-l trimise să se prăbuşească la pământ într-o mare de sânge. Anatoli, care nu voia ca Vladimir să-l întreacă, prinsese un altul şi nu mai înceta să-i care la Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 106 PTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! pumni în burtă, în piept, în plină faţă, după cum îl distra. Apoi îl dădu gata cu o lovitură formidabilă în gură. Credincioşii care reuşeau să ne scape fugeau de colo-colo prin cameră în căutarea unei ascunzători pentru Biblii şi literatură. Văzându-le manevrele, strigai. — Luaţi Bibliile! Serghei Kanonenko avea cuțitul în mână şi-l flutura sălbatic obligându-i astfel pe credincioşi să se plece pentru a-i evita lama. luri ridică de jos o femeie bătrână, o înhaţă de părul cărunt, îi trase capul pe spate şi-i dădu în plin o lovitură de karate în gât. Fără să scoată măcar un cuvânt, bătrâna se prăbuşi la pământ. Zării un bătrân care încerca să fugă, pusei mâna pe el şi căutai să-i trag un pumn în cap. Dar reuşi să evite lovitura. Asta mă scoase din minţi şi ridicai pumnul pentru a-i da încă o lovitură, dar cineva din spatele meu mă prinse de mână şi urlă: — Vă rog, nu-l loviți! Nu-i decât un bătrân. Mă întorsei plin de furie. Aveam înaintea mea doi tineri credincioşi, unul de vreo 18, iar celălalt de vreo 21 de ani. — Vreţi să-mi spuneţi voi ce să fac! Ei bine, o să vedem noi! Mă uitai înjur, îi zării pe Boris şi pe luri şi le strigai: — Luaţi-i pe vitejii ăştia doi în spatele casei şi învăţaţi-i să nu ne mai dea ordine. Îi scoaseră pe cei doi băieţi înbrâncindu-i şi trăgându-i şi-i bătură până ce le transformară feţele într-un terci însângerat. Aproape toate oasele feţei le erau sfărâmate. In acest timp, Serghei Kanonenko îşi încercase cuțitul pe două femei: acestea urlau şi se ţineau deoparte. Un bătrân se ţâra pe jos, încercând să se ridice; fusese bătut şi era plin de sânge. luri îl ridică în sus şi-i dădu o lovitură de picior în coastă cu cizma lui mare... Se auziră oase sfarâmându-se, ca şi cum mai multe coaste îi fuseseră sparte. Bătrânul se rostogoli la pământ, răsucindu-se de durere. Nimic din casă - nici oamenii, nici mobilierul - nu scăpă furiei noastre. Sfărâmarăm tot ce văzurăm. Cel care-şi transformase casa în biserică secretă avea să înţeleagă că nu o putea face fără să piardă tot ce avea. În câteva minute, casa devenise un abator - mesele, scaunele, vasele fuseseră sparte, totul era sfărâmat şi făcut bucățele. Credincioşii, unii fără cunoştinţă, alţii suferind atroce, erau pe jumătate acoperiţi de sfărămături. Il văzui atunci pe Victor urmărind şi punând mâna pe o fată care încerca să fugă în altă cameră. Era o fată frumoasă. Ce păcat, să fie credincioasă, îmi zisei. Victor o înhaţă, o ridică deasupra capului lui şi o mai tinu aşa o clipă. Ea îl implora. — Nu o faceţi, vă