Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

a post, iar în timp ce se “ocupau" de prizonieri la subsol, noi ne destinserăm în sajonaşul din spate, golind mereu la pahare. Anatoli şi Vladimir glumeau pe seama raidului. — Tipii ăştia, într-adevăr, nu prea durează mult, declară Vladimir. Le dai o loviturică şi se fac mici. Văzusem “lovituricile" lui Vladimir. Înţelegeam foarte bine de ce “nu prea durau mult" credincioşii. — E prea simplu, continuă el. Mi-ar place ca o dată să se apere, ca să ne putem şi noi antrena. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 108 IPTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Dar nu opuneau niciodată rezistență. Credincioşii nu răspundeau niciodată cu lovituri. Încercau întotdeauna să se apere; dar nu întorceau niciodată loviturile înapoi. — Formidabil, copiii mei! Formidabil! exclamă Nikiforov. Radia în timp ce îi făceam o dare de seamă a raidului. Trei zile mai târziu, 8 membri ai grupului meu de operaţiuni speciale şi eu însumi eram aşezaţi în aşteptare în micul salon din fund. Eram de gardă, pentru cazul că ar fi fost apeluri. Făceam aşa de gardă o dată sau de două ori pe săptămână. Către ora 19, telefonul lui Nikiforov sună şi peste câteva secunde acesta se repezi afară din birou strigând: — Kurdakov, Kurdakov, pregătiţi-vă să plecaţi imediat! — Unde mergem? întrebai simțind în aer acţiunea. — În strada Nagornaia. Şi-mi dădu numărul casei. Fie observase careva ceva suspect la adresa cu pricina, fie unul dintre spioni descoperise că avea loc o adunare acolo şi o semnalase. În orice caz, aceasta era în curs de desfăşurare în acel moment! Strigai la oamenii mei să se adune repede la camion, apoi îi dădui ordin lui Victor să pornească în toată viteza. Uneori, Victor era cel mai rău şofer din lume asumându-şi nenumărate riscuri inutile, în timp ce alteori era cel mai bun şofer şi o demonstra prin abilitatea neliniştitoare cu care evita circulaţia. — Opreşte sirena! îi urlai când ne apropiarăm de destinaţie. Intraserăm pe strada Nagornaia, sărirăm din camion înainte chiar ca el să oprească şi ne repezirăm în faţa casei pentru a intra forțând uşa. Spre marea surpriză, nu erau decăt tineri. Nu era un fir de păr cărunt! Descoperisem o adunare secretă de tineri, luându-i complet pe nepregătite, li atacarăm, îi înhăţarăm, îi făcurăm să valseze, îi lovirăm şi-i strânserăm la înghesuială. — El este. Luaţi-l! spusei arătând un tânăr de 23 ani, care le era şef. Câţiva dintre băieţii mei se repeziră asupra lui şi începură să-l bată. Alţii dintre oamenii mei dădeau pumni în dreapta şi în stânga, jucându-se cu ei ca şi cum ar fi fost nişte mingi. Aruncai o privire de jur-împrejurul camerei şi văzui ceva ce nu putui la început să cred! Ea era, aceeaşi fată! Nu era posibil. Şi totuşi aşa era. Abia trecuseră trei zile de când asistase la cealaltă întâlnire şi de când fusese aruncată cu putere de-a curmezişul camerei. Fu prima oară când o putui privi atent. Frumuseţea ei întrecea amintirea pe care i-o păstrasem: avea un păr blo