Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

nd şi lung, care-i cădea pe umeri, ochi mari şi albaştri şi o piele moale - una dintre frumuseţile naturale cele mai frapante pe care le văzusem vreodată. Victor remarcă şi el că se afla acolo şi strigă: — lat-o iarăşi! la priviţi băieţi, uitaţi-o iar! — Ei bine, strigai, se pare că n-ai făcut treabă prea bună ultima oară, Victor. N-ai reuşit să-i dai o lecţie. Acum e rândul meu! O ridicai în braţe şi o aruncai cu burta pe o masă. Doi dintre noi îi smulseră hainele. Un om o tinu pe masă, iar eu începui s-o bat cu palma, cât putui de tare. Din cauza forţei cu care loveam, mâinile începură să mă usture. Ei îi apărură vânătăi pe piele. Continuai să o bat până când bucățele de carne însângerată mi se lipiră de mână. Gemea, dar încerca cu disperare să nu plângă. Pentru a-şi reprima strigătele, îşi muşca buza inferioară atât de rău încât sfârşi prin a se răni, iar sângele începu să-i curgă pe bărbie. In cele din urmă, cedă şi începu să plângă în hohote. Când fui atât de obosit încât nu mai putui ridica braţul să mai lovesc, iar fundul ei nu mai era decât o masă de carne vie, o împinsei de pe masă şi se prăbuşi la pământ. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 109 OTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! O lăsai şi privii în jur, aproape epuizat, să văd ce făceau ceilalţi. Tinerii credincioşi, zăceau la pământ prin camera devastată. N-avea nici un rost să lungim lucrurile, cum ştiam că ne aflam în posesia conducătorului lor, strigai: — Îl avem pe omul nostru! Acum luaţi-le ăstora numele şi să ieşim de aici! Când ne reîntoarserăm la postul de poliţie, Nikiforov stătea în picioare în uşă şi ne salută cu un surâs. — Ei bine, copiii mei, zise el, văd că aţi lucrat repede. — Uitaţi-vă omul, îi spusei, împingându-l pe şeful grupului spre Nikiforov, care-l trimise imediat la subsol pentru un “interogatoriu”. Începui să parcurg lista cu numele celorlalţi tineri care fuseseră surprinşi la întrunire. Puteam înţelege că imbecilii bătrâni suferiseră contaminarea religiei înainte de restaurarea comunismului. Dar ca oameni tineri să poată crede în Dumnezeu, era ceva care mă depăşea complet. Tinerii aceştia aveau vârsta mea şi erau din generaţia mea. Eram tulburat. Nu mai înţelegeam nimic. Însă fata aceea, înţelesese cu siguranţă. Îl mustrai iarăşi pe Victor. — Pur şi simplu n-ai reuşit s-o faci să înţeleagă, bătrâne, îi zisei. Dar m-am ocupat eu de ea în seara asta. Nu o vom mai revedea niciodată pe “frumoasa” aia. A doua zi, când mă prezentai la postul de poliţie, ajunsei în momentul când Nikiforov îl interoga pe tânărul şef pe care îl arestasem cu o seară înainte. Ascultai şi rămăsei mut de admiraţie descoperind talentul de anchetator al lui Nikiforov. Trecea de la intimidare brutală la accese de bunătate, folosea alternativ maniera forte şi maniera blândă pentru a-l înmuia şi a-l demasca pe tânărul credincios. Făcea din el ce voia - îl încolţea din ce în ce mai bine. — Crezi în Dumnezeu? — Da. — Spune-mi,