Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

la un unchi din Petropavlovsk. Aici fusese la şcoală şi îşi obținuse diploma la Liceul nr. 4, liceul “Maxim Gorki", situat în districtul unu al Petropavlovskului. După ce-şi obținuse diploma, la vârsta de 18 ani, devenise corector la ziarul Pravda de Petropavlovsk. Studiindu-i dosarul, fui stupefiat să descopăr că la şcoală făcuse parte din Komsomol - Uniunea noastră, a tineretului comunist - în care fusese un membru activ. Dosarul scotea clar în evidenţă ceea ce se întâmplase. Terminând şcoala, căzuse pe mâinile credincioşilor şi curând devenise ea însăşi credincioasă - un exemplu perfect al modului în care îi prindeau ei pe oameni în plasa lor otrăvită. Mă dusei atunci la biroul Pravdei de Petropavlovsk şi mă informai despre ea şi despre colegele ei. — Este o angajată perfectă, îmi spuse unul dintre superiorii ei. Nu am avut niciodată cu ea nici cea mai mică problemă. Este simpatică, serioasă, demnă de încredere şi munceşte foarte bine. Acest gen de raport mă lăsa de fiecare dată perplex. Cu alţi muncitori, întâmpinam probleme de beţie, de furt de marfă, de lene sau incapabilitate. Dar de fiecare dată când trebuia să întocmesc un raport de poliţie despre un credincios, raportul furnizat în legătură cu activitatea lui era întotdeauna astfel formulat: “muncitor perfect", sau “excelent element" sau “într-adevăr demn de încredere" sau “niciodată beat". Un lucru reieşea întotdeauna în legătură cu credincioşii: erau serioşi şi munceau din greu. Asta mă punea pe gânduri. Dar nu eram plătit să gândesc. Eu trebuia să acţionez. — De ce vreţi să ştiţi? mă întrebară ei după ce ascultaseră întrebările mele despre Nataşa. — Am găsit-o de două ori la adunări ale unor biserici clandestine. Este credincioasă. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 111 PTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Li se tăie tuturor respirația. Muncitorii se priviră. S-ar fi putut crede că spusesem că era leproasă sau că era un asasin recidivist. — Mă rog, dacă ziceţi dumneavoastră, spuse unul dintre ei. Apoi dădură frâu liber unui val de bârfe şi calomnii la adresa fetei. li lăsai un mesaj pe birou, dându-i ordin să se prezinte la postul de poliţie la o oră anume. Ştiam că o asemenea vizită o va înspăimânta. Era ceea ce voiam. Ea veni, şovăitoare, şi se aşeză în faţa mea, pe scaunul din cealaltă parte a biroului. Puteam vedea că-i era frică. O asemenea frumuseţe! mă gândii. Este aici, aşezată, cu ochii plecaţi, fixând podeaua. O întrebai de ce era credincioasă. — Ce ar trebui să fiu? răspunse ea. Alcoolică? Prostituată? Apoi întrebă: — Aţi găsit ceva demn de criticat în dosarul meu de activitate? — Nu, deloc, recunoscui eu. — Atunci pentru ce îmi reproşaţi convingerile personale? Fac vreun rău cuiva? — Nu, răspunsei, dar la un moment dat ai luat-o pe o cale greşită şi te-ai compromis cu oameni care reprezintă un mare pericol pentru ţara noastră. O dojenii şi-o avertizai că va avea necazuri serioase dacă avea să continue pe ac