Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

situaţii şi încă repede. Cu temperamentul violent al lui Alex, lucrurile se îndreptau către o încăierare. — Vită-te, Alex, strigai, semnalându-i un alt credincios, care încerca să fugă. Pune mâna pe el! Cu atenţia astfel deturnată, Alex se aruncă pe urmele fugarului. Eu scosei un suspin de uşurare. Victor tot o mai proteja pe Nataşa. În picioare cu braţele deschise, înfruntându-l pe Alex sau pe oricare altul s-ar fi apropiat de ea. Nataşa se ridicase în picioare în spatele lui Victor, neînţelegând ce se petrecea. Nu se aştepta ca grupul s-o trateze astfel. Cu un semn din cap, o făcui să înţeleagă că trebuia să iasă. Se întoarse şi ieşi în grabă. Aprobai cu o înălţare a capului. Fu una din rarele ocazii din viaţa mea când fui profund emoţionat. Resimţisem acelaşi lucru la moartea prietenului meu Saşa, la Barisevo, odinioară. Nataşa avea, într-adevăr, ceva în ea! Fusese rău bătută, fusese avertizată şi ameninţată. Trecuse prin suferinţe inimaginabile, dar o luase de la început. Victor, totuşi un dur, fusese mişcat, şi o recunoscu. Ea avea ceva ce noi nu aveam. Voiam să fug după ea şi s-o întreb: “Ce anume?" Aş fi vrut să-i vorbesc, dar plecase. Eram foarte mişcat şi totodată profund tulburat de această tânără credincioasă plină de curaj care suferise atâta în mâinile noastre. Puțin după aceea, Nataşa părăsi Kamceatka şi se întoarse acasă, în Ucraina. Bătându-şi joc de ea şi ridiculizând-o, tovarăşii ei de muncă îi făcură viaţa imposibilă. Îi trimesei dosarul personal la Uniunea Tineretului Comunist din satul ei din Ucraina, transmiţându-le un raport detaliat al vieţii ei de credincioasă. La plecarea ei, încercai o tristeţe ciudată. Pentru prima oară, avui sentimentul că oamenii aceştia poate că nu erau imbecili şi duşmani, cum vedeam eu. Nataşa îmi zdruncinase toate ideile în legătură cu credincioşii. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 113 IPTA Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Capitolul 17 Metode polițiste Pretutindeni în Uniunea Sovietică, cu ocazia zilei de 1 Mai se organizează mari festivități, cu picnicuri şi defilări militare. In acea zi, oamenii se duc la cimitire pentru a depune coroane şi flori la mormintele părinților şi ale prietenilor. De 1 Mai 1970, primii un telefon de la Nikiforov. Avea să-mi ceară ceva, un lucru curios: — Kurdakov, îmi zise el foarte agitat, convoacă fanfara Academiei şi coborâţi la cimitirul din sudul oraşului. Fanfara Academiei într-un cimitir? Îşi pierduse minţile, Nikiforov? — Ce se întâmplă? întrebai, sperând ca vocea să nu-mi trădeze temerile. — E vorba despre credincioşi. S-au adunat mai multe sute şi au o orchestră şi o fanfară care cântă cântări! — Şi ce vreţi de la noi? Să ne alăturăm lor? — Nu-i momentul pentru glume, Kurdakov, răspunse rece Nikiforov. Tot ce-ţi cer este să cobori fanfara voastră cât mai repede posibil. Instalaţi-vă alături de credincioşi şi cântaţi cât se poate de tare. Aha! mă gândii. Aşadar, asta-i e ideea. Trebu