Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

acelea de neînțeles din caietele şcolăreşti, cum puteau ele reprezenta o ameninţare atât de importantă pentru statul sovietic?". Nu reuşeam să le descopăr pericolul, dar Nikiforov nu înceta să-mi repete că acesta exista, cu siguranţă. Ei bine, gândii, dacă vrea literatură, o să-i procurăm. Şi găseam multă. O lucrare care ne cădea adeseori în mână era o fasciculă, cu aspect de revistă, trasă pe un aparat de multiplicat pe undeva în Ucraina, la mii de kilometri de noi. Era destinată credincioşilor din regiunea noastră a Siberiei. Când o văzui pentru prima oară, îmi spusei: în sfârşit, încep să se organizeze. Credincioşii din Kamceatka reuşeau deseori să-şi procure literatură pentru că reuşeau să intre în contact şi să comunice cu alţi credincioşi din Uniunea Sovietică. Intr-o zi, Nikiforov puse mâna pe una dintre revistele multiplicate pe care le adusesem dintr-un raid. O scutura violent şi se înfurie: — Vezi! Sunt în legătură cu credincioşi din Baku, din Ucraina, din Kiev, din Leningrad, de peste tot! Este vorba de o conspirație naţională pentru a ne distruge modul de viaţă! Nu mai contenea să fulgere. Literatura clandestină este legată de un anumit mod de viaţă din U.R.S.S. Ea nu este constituită numai din literatură creştină secretă, manuscrisă - samizdat - ci şi din operele unor scriitori celebri, cum ar fi acelea ale lui Alexandr Soljeniţin, care nu au primit autorizarea de a fi publicate liber în U.R.S.S. Cum guvernul controlează sever toate publicaţiile literare, samizdat- ul, care este o mare organizaţie, se dezvoltă şi difuzează de-a lungul şi de-a latul întregii ţări manuscrise copiate de mână sau dactilografiate, cărţi puse la index, romane şi povestiri. Deşi sunt strict interzise, se bucură de o mare popularitate, mai ales printre unii ofiţeri şi cadeți ai Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 115 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! bazei navale. Eram la curent cu situaţia şi citisem eu însumi unele dintre aceste opere. Cadeţii îşi treceau operele lui Soljeniţin din mână în mână. Aflam acum că credincioşii se organizaseră în acelaşi fel. Distribuiau versete biblice dactilografiate sau scrise de mână. Într-o zi, descoperirăm alte Biblii de buzunar tipărite în Occident. Nu se ştia cum reuşeau să intre în ţară. Ştiam că fusese organizată la Moscova o divizie specială pentru a împiedica introducerea unor asemenea Biblii prin contrabandă în Uniunea Sovietică. Nu ştiu ce metode foloseau membrii acestei comisii pentru a stăvili această infiltraţie, dar nu prea reuşeau s-o facă foarte bine. Pentru mine, toată această literatură nu era decât marfă proastă. Încercam s-o citesc, dar nu pricepeam, într-adevăr, nimic din ea. În timpul unui raid, încercai să smulg o scriere din mâinile unui credincios înalt şi bine legat. Dacă ar fi încercat să se apere, m-aş fi aflat cu adevărat în dificultate. Cu toate astea ştiam că puteam să mă port cu aroganță chiar dacă se vădea a fi delicat. Cât despre el, se cr