Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

ampona de petecul lui de hârtie ca şi cum era vorba despre obiecte la care ţinea cel mai mult pe lume. Îi dădui numeroase lovituri de pumn în plină faţă, fără să reuşesc să-l fac să le lase. Pentru a termina, îi trăsei un pumn în stomac: se îndoi de la mijloc, se apucă de burtă şi lăsă foile. Le strânsei şi aruncai o privire asupra lor. De ce le acorda credinciosul atâta valoare? Pentru noi, nu reprezentau nimic. Într-o zi a anului 1970, Nikiforov mă chemă la postul de poliţie. — la uite ce-am găsit, Kurdakov, spuse el când ajunsei. Îmi arătă o revistă clandestină tipărită prost, de către credincioşi, cu o maşină de multiplicat ilegală. — De unde provine? întrebai. — Mi-a dat-o unul dintre spionii noştri. Şi mi-a indicat şi locul unde putem să găsim încă multe alte exemplare, continuă el, foarte agitat. Nikiforov, vânător de oameni, era în culmea fericirii când se afla pe urmele credincioşilor. Eu nu încercam acelaşi entuziasm ca el pentru munca aceasta. Îmi făceam un nume în Partid, câştigam bine, iar pe parcurs începeam să mă las atras de viaţa de ofiţer de poliţie, care mă tenta aproape mai mult decât cariera de ofiţer în armată. — Vino încoace, Kurdakov, spuse Nikiforov. Am să-ţi arăt ceva. Ne apropiarăm de hartă şi-mi zise: — Aici este. Indică numărul 64 al străzii Partizanului. — Cui aparţine casa? întrebai. — O locuieşte o credincioasă. O văduvă pe nume Annenşcenko. Fiica ei cea mică locuieşte cu ea. Cea mare, pe care o cheamă Maria şi care are vreo 22 ani, locuieşte în altă parte. După opinia mea, revistele sunt depozitate fie aici, zise el desenând punctul pe hartă cu o lovitură seacă, fie la fiică-sa. — Când vreţi să mergem acolo? întrebai. — Mâine după-amiază. — Câţi oameni îmi vor trebui? — Doar 4. Trebuie să fim atenţi, ştii tu, zise el râzând. Pentru a căuta literatura, foloseam o altă tactică decât pentru a împrăştia reuniunile bisericilor secrete. Pentru a păstra aparențele legalităţii, în casa care urma să fie percheziţionată intra Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 116 PTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! primul un poliţist în uniformă! Acesta îşi plasa în prealabil trei sau patru “tovarăşi" pe stradă, nu departe de casa vizată, iar aceşti trecători “neutri" veneau să i se alăture şi-l supravegheau în timpul întregii percheziţii şi al căutărilor. Îl asistam ca “cetăţeni neutri", supraveghind munca ofițerului percheziţionist pentru ca nimeni să nu poată pretinde că acesta furase ceva. Pentru noi era, evident, o mare farsă. Dar trebuia să îndeplinim aceste formalităţi. Intreprinsesem numeroase raiduri în căutarea literaturii şi de fiecare dată adoptasem această procedură. Il găsii pe agentul în uniformă care mergea la percheziţie. El nu era decât pură faţadă, deoarece Nikiforov numai pe mine mă trăgea la răspundere. Agentul, 3 dintre oamenii mei şi cu mine ne urcarăm în camionul poliţiei şi ne oprirăm în apropierea intersecţiei străzilor Pegranişnaia cu Partizanulu