Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

că se ocupă cu distribuirea literaturii printre credincioşi. Mă întreb atunci dacă revistele alea n-au fost depozitate la fiica ei, aia care nu mai locuieşte acasă. — Dar desigur că deja a fost avertizată de maică-sa, replicai. — Bineînţeles, încuviinţă Nikiforov, şi va fi în gardă. Am găsit! zise el după o clipă. Voi doi, şi ne arătă pe Victor şi pe mine, îi veţi întinde o capcană. Mergeţi la ea, vă faceţi că sunteţi pescari sau marinari care tocmai au debarcat. Intraţi în discuţie cu ea şi faceţi-o să înţeleagă cu un aer detaşat că v-ar place să ştiţi mai multe despre Dumnezeu. Imbecilii ăştia de credincioşi vorbesc despre Dumnezeu oricui cred că l-ar putea converti. — Poate merge! exclamai eu, încântat de perspectiva de a juca un pic de teatru în cadrul activităţii noastre în cadrul poliţiei. Nikiforov îşi consultă dosarele şi după câteva secunde ne spuse: — O cheamă Maria Annenşcenko. Ne dădu adresa şi alte informaţii. — Lucrează într-o băcănie şi iese în fiecare zi la ora 6. Băgaţi-vă atunci pe ea. Victor şi cu mine părăsirăm postul de poliţie pe la ora 4. Aveam la dispoziţie două ore pentru a ne elabora planul de atac. Pe la ora 17:30 merserăm în staţia de autobuz în care trebuia să coboare cam peste o jumătate de oră, pentru a se duce acasă. — Ascultă Victor, îi spusei, vom juca rolul pescarilor care se întorc acasă după o expediţie pe mare. Era să ne înecăm, experienţa asta ne-a făcut să ne gândim la Dumnezeu şi ne adresăm credincioasei cerându-i să ne ajute să găsim pe Dumnezeu dându-ne ceva de citit. Se va prinde în joc! Când ne va prezenta literatura, o arestăm. Nimic mai uşor! — Formidabil, răspunse Victor. Se ambalase cu totul în ideea de a juca un rol. — Dar nu intra prea repede în chestiune, că altfel devine neîncrezătoare. Ne plimbam prin preajma chioşcului în apropierea căruia Maria trebuia să coboare în curând. Câteva minute mai târziu, autobuzul opri şi o fată, pe care o recunoscurăm fără greutate mulţumită fotografiei pe care mi-o arătase Nikiforov, cobori şi se îndreptă spre casa ei. — Să mergem, îi spusei lui Victor. O ajunserăm din urmă şi câteva momente mai târziu mergeam foarte aproape în spatele ei. Pentru a fi marinari mai convingători, băusem câte un strop de vodcă. Mergeam de-o parte şi de alta, unul în stânga ei, celălalt în dreapta; eu îi spusei cu jovialitate: — Salut, frumoaso, te putem însoţi? Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 118 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — Nu, mulţumesc, răspunse rece Maria. O privii bine. Nu era lipsită de farmec, fără a fi totuşi frumoasă, şi avea o alură relativ serioasă. Victor începu să glumească, îi puse brațul pe umeri şi-i zise: — Hai, păpuşo, invită-ne la tine să bem un pahar şi după aia mergem să dansăm. Ne-am putea distra foarte bine. Cum mergeam tot alături de ea, deveni din ce în ce mai tulburată. — Nu, mulţumesc, zise. Nu beau şi n-am nici un chef să ies. Încerca să ne descurajeze prin toate