Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

mai în vârstă, cu părul alb, care nu se putea mişca repede. Alexandr Guliaiev îl prinse, îl făcu să se sucească în toate sensurile şi-i zise: — Foarte bine, tataie. Bătrânul începu să-şi mişte buzele, murmurând se pare, o scurtă rugăciune. — Deci vrei să-l vorbeşti lui Dumnezeu! îi zise Alexandr. Ei bine, am să te învăţ eu cum să-l vorbeşti lui Dumnezeu. Poate că ai vrea să te întâlneşti imediat cu Dumnezeul tău!! Îl zgâlţâi violent, îi dădu o lovitură seacă de genunchi în stomac şi-i aplică o lovitură de karate în ceafa. Trei zile mai târziu, bătrânul avea să moară de pe urma rănilor. Echipa noastră elabora şi metode rafinate de tortură. Când voiam să terminăm repede un raid şi să aducem rapid captivii la post, aplicam “metoda rapidă". Din contră, dacă aveam chef să facem să dureze plăcerea şi să ne distrăm bine, foloseam “metoda lentă", jucându-ne cu credincioşii, distrându-ne pe seama lor şi dedându-ne la un mic antrenament de box sau de judo. Înainte de fiecare raid, Victor mă întreba pe drum: — Care va fi ritmul în seara asta, rapid sau lent? Eu mă gândeam un moment înainte de a mă pronunţa. Uneori băieţii erau de acord, alteori nu. — Nu, să lichidăm repede lucrurile, propuneau ei adeseori. Să terminăm cu ei şi să ne distrăm puţin cu fetele. În timpul tehnicii rapide, dădeam lovituri de karate, foloseam prize de judo, iar Vladimir şi Victor, boxerii noştri, dădeau loviturile de pumn cele mai eficace pe care le cunoşteau, ştiind cu precizie unde şi cum să lovească pentru a lichida câte un credincios la fiecare lovitură. După ce doboram toată lumea, îi trăgeam afară pe şefi, pentru a-i arunca în camion, le scoteam celorlalţi actele de identitate, le notam numele, apoi dădeam fuga la postul de poliţie, unde ne lăsam încărcătura. Imediat ce se putea, ne repezeam într-un bar sau într-un club. Tehnica rapidă pricinuia credincioşilor rănile cele mai serioase. Două femei muriră de pe urma loviturilor pe care le primiseră în timpul unuia din raidurile noastre. Auzii vorbindu-se despre aceste decese când fui convocat la tribunal ca martor în procesul unei femei care nu-i dădea voie fetei ei să poarte insigna Uniunii Tineretului Comunist. Femeia era acuzată de a fi “contra- revoluţionară", duşmancă a Statului. Judecătorul îi ceru să explice de ce se comporta astfel. În răspunsul ei, povesti că o mătuşă îi murise de pe urma raidurilor, după ce fusese bătută în timpul unei adunări secrete care fusese supusă asaltului unui “gen de echipă de derbedei în serviciul poliţiei", după proprii ei termeni. Şi continuă: — Am hotărât că deoarece mătuşa mea a murit pentru credinţa ei, să nu-i dau voie fetei mele să poarte insigna celor ce mi-au ucis mătuşa. Echipa mea era cu siguranţă responsabilă de moartea mătuşii ei. Noi eram singurul grup care acţionam astfel. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 122 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Tribunalul muşumaliză lucrurile şi nimeni nu află despre această aface