Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

tului. Aceste pagini învățau cum să devii mai bun şi să-i ierţi pe cei care-ţi fac rău. Deodată, cuvintele săriră din pagină şi mi se imprimară în inimă. Îmi continuai lectura, absorbit de cuvintele pline de bunătate ale lui Isus. Erau tocmai contrariul a ceea ce-mi imaginasem eu. Ochelarii de cal ai neînţelegerii mele mă părăsiră instantaneu şi acele cuvinte mi se înscriseră în străfundurile fiinţei. Aveam impresia că alături de mine se găsea cineva în încăpere, învăţându-mă acele cuvinte şi semnificaţia lor. Imi făcură o adâncă impresie. Le recitii de mai multe ori, apoi începui să reflectez şi fui cu totul fermecat. lată, aşadar, în ce credea Nataşa! îmi spusei în sinea mea. Inima îmi fu prinsă de acele cuvinte. Eram puţin înspăimântat şi stingherit, ca un om care păşeşte pe un tărâm necunoscut. Citii şi recitii acele cuvinte, apoi le pusei deoparte; dar ele nu conteniră să-mi revină în minte. Aceste cuvinte o ajutaseră pe Nataşa să devină mai bună şi să- i ajute pe alţii. Mă obsedau. Era un sentiment cu desăvârşire nou pentru mine. În timpul zilelor şi al săptămânilor care urmară, cuvintele acelea ale lui Isus mă urmăriră. Nu reuşeam să le uit. Încercai, totuşi. Măcar dacă nu le-aş fi citit! Totul fusese atât de bine organizat în viaţa mea, dar acele cuvinte tulburătoare schimbaseră ceva. În mine se iscau sentimente pe care nu le mai încercasem niciodată înainte. Nu reuşeam să mi le explic şi nici să le înţeleg. Păstrai acele pagini, le citii şi le recitii în timpul următoarelor câteva săptămâni. Unele pasaje îmi erau inteligibile, apoi totul deveni confuz şi de neînțeles. Aveam impresia că mă aflu pe o plajă în mijlocul unui vârtej, întinzând mâna şi căutând să prind ceva. Se ştie că este ceva dincolo, ceva care se găseşte undeva, care poate fi apucat, care poate fi cunoscut. Dar îţi scapă. Nu se vede decât norul care se învolburează. Ceva adânc se furişa în mine, o minusculă urmă de omenie mai ardea încă. Viaţa pe care o duceam nu corespundea celei pe care o visasem. A bate femei bătâne nu era, cu siguranţă, genul de viaţă pe care mi-l imaginasem în fragedă copilărie. Crezusem din toată inima în prima mea religie, comunismul, şi mă dăruisem lui fără rezerve. Când îl descoperisem la Barisevo, fusese primul lucru în care putusem crede. Dar această credinţă se dusese acum, sfărâmată de realităţile vieţii, aşa cum le cunoscusem. Nu găsisem nimic satisfăcător pentru a înlocui credinţa mea de odinioară. În această stare confuză de spirit mă aflam când sosi concediul militar la sfârşitul lui iulie. Părăsii Kamceatka, luând avionul spre vest, cu destinaţia Novosibirsk. În timpul acelui zbor luai hotărârea de a nu mai urma un asemenea mod de viaţă. N-aveam nici cea mai vagă idee unde mă va duce această schimbare, ştiam doar de ce voiam să mă depărtez. Mă hotărâi să fug din U.R.S.S. şi să mă sustrag acestei vieţi. Ceva mă împingea şi mă obliga să acţionez astfel. Ajuns la Novosibirsk, trecui pe la sediul poliţie