Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

a, care continuau să ne copleşească. În timpul acestor raiduri, nu făcui nici o concesie şi nu mărturisii nici o simpatie faţă de credincioşi. La drept vorbind, din cauza insatisfacţiei şi a stânjenelii pe care o resimţeam, eram mai irascibil decât înainte. Adoptai o atitudine intransigentă şi fără drept de replică faţă de oamenii mei şi faţă de credincioşi. Ultimele raiduri pe care le întreprinsei fură cele mai sălbatice dintre toate. Ceva mă obliga şi mă împingea să acţionez astfel. Nu înţelegeam ce se petrecea, şi-mi răzbunam sentimentele de frustrare şi animozitatea asupra oricui îmi tăia calea. Într-o vineri după-amiază de octombrie, în anul 1970, primii un telefon de la Nikiforov: — Kurdakov, începu el, aş vrea să te prezinţi aici duminică la 12:30. Adună cât de mulţi oameni! Îmi convocai oamenii şi le recomandai să fie negreşit în camerele lor duminică la prânz, pentru că s-ar putea să trec să-i iau cu camionul poliţiei. Duminică dimineaţa, la ora 10, mă dusei la postul de poliţie să vorbesc cu Nikiforov şi să aflu unde avea loc adunarea. — După părerea dumneavoastră, câte persoane vor fi? întrebai. — 15-16 inşi, răspunse el. Fui uimit. Era mult de când nu mai găsisem atâtea persoane strânse la o adunare a bisericii secrete. Dar puteam conta pe 10 oameni, în afară de mine, şi nu erau probleme. — Aş vrea să-i iei un pic altfel de data asta, Kurdakov. După informaţiile noastre, credincioşii se vor întâlni pentru a se ruga între amiază şi ora două, după care va începe o adunare normală. Aş vrea ca unul dintre oamenii tăi să se ducă ceva mai devreme cu un aparat de înregistrat pentru a le înregistra rugăciunile şi a le descoperi conţinutul. Imi spuse că poliţia se temea ca ei să nu-şi utilizeze rugăciunile pentru a disimula proiecte de răsturnare a guvernului. Pentru că Nikiforov îmi cere o înregistrare a rugăciunilor lor, îmi spusei, o va avea. Îi cerui lui luri să se afle acolo la 12:30, la 30 de minute după începerea adunării de rugăciune. Dotat cu un mic aparat de înregistrare cu baterii, trebuia să se apropie cât mai mult de locul de adunare şi să înregistreze în ascuns tot ceea ce se petrecea în interior. Credincioşii urmau să se întâlnească într-o mare baie publică, construită în apropierea unei căsuțe, pe versantul unui deal. În spatele acestei căsuțe nu erau locuinţe şi nici ferestre pe peretele din fund. Din interior era imposibil să fie reperat cineva care se apropia prin spate, coborând dealul. După ce-l plasai pe luri, mă dusei să-mi recuperez ceilalţi oameni. Nu mă îndoiam absolut deloc că avea să fie ultimul meu raid. La ora 14 ajunserăm fără zgomot în apropierea locului unde avea loc adunarea de rugăciune şi oprirăm camionul poliţiei, care nu purta nici un semn distinctiv, la o mică depărtare. Coborârăm din camion şi începurăm să urcăm dealul, ca să ne apropiem de casă prin spate. Plasai doi oameni în stradă, în faţa casei, pentru a îndepărta pe oricine ar fi fost atras de