Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

ră. — Nu pot. Trebuie să pregătesc o adunare a Uniunii Tineretului Comunist, răspunsei. După alte câteva zile, mă căută din nou şi-i spusei: — Trebuie să-mi termin studiile navale. Trebuie să-mi trec peste puţin timp examenul de diplomă şi trebuie să-mi îndeplinesc toate obligaţiile de şef al Uniunii. Pur şi simplu nu mai am timp să lucrez cu poliţia. — Am să mai vorbesc cu tine, mai târziu, zise el închizând. Mă simţii uşurat. Poate că se terminase. Speram cu adevărat. Organizasem mai mult de 150 de raiduri contra bisericilor secrete în timpul ultimilor 2 ani. În medie unul la fiecare 5-6 zile. Îmi dădui seama că purtam o povară psihologică a cărei provenienţă nu reuşeam s-o explic. Aveam impresia că inima îmi fusese înlocuită cu o stâncă foarte grea, care mă strivea. Simţeam că nu mai puteam continua astfel şi viaţa îmi devenise o povară. Totuşi, nu vorbii nimănui despre asta. Cam după două săptămâni, în jur de 1 noiembrie, în timpul unei şedinţe lunare de partid la Petropavlovsk, trebui să fac membrilor superiori ai Partidului Comunist un raport asupra muncii Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 130 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! mele ca şef al Uniunii Tineretului Comunist. Aveam să le prezint un bun raport. Mă dedicasem cu totul muncii în cadrul Uniunii, iar organizația mea era într-adevăr cea mai bună din provincie. Citam fapte, cifre şi proiectele pentru lunile următoare. Aveam toate motivele să mă aştept să primesc complimente. Spre surpriza mea, fu exact pe dos. Cum terminai de vorbit, un tovarăş se ridică şi mă întrebă. — Tovarăşe Serghei, de ce nu mai lucrezi pentru poliţie? Altul strigă: — Nu lucrează pentru poliţie! De unde ai auzit tu asta? Primul răspunse: — Mi-a spus-o degetul meu cel mic. Auzindu-le râsetele, îmi dădui seama că era vorba despre o lovitură pusă la cale de Nikiforov pentru a mă obliga să reiau operaţiunile de poliţie. Preşedintele, făcând pe miratul, se aplecă spre mine şi zise: — Nu-mi cred urechilor! Totuşi, este o muncă fantastică, cu puţine ore de prezenţă şi o plată bună. Este adevărat, tovarăşe Serghei? — Este exact, răspunsei. — Degetul meu cel mic mai mi-a spus şi că ai refuzat să-i baţi pe religiozniki, reluă primul meu interlocutor. — E adevărat? întrebă preşedintele. — Da, tovarăşe, răspunsei. — Din partea mea, replică el, eu cred că cel care renunţă la o asemenea muncă este puţin deranjat. Tu de ce ai făcut-o? întrebă el. Acest atac neaşteptat, urmând excelentului meu raport asupra Uniunii Tineretului Comunist, mă submina; ieşii aşadar din rezerva mea şi le spusei cinstit ceea ce resimţeam. Şi totuşi, mă disciplinasem să n-o fac niciodată. — Tovarăşi, spusei, am început să fiu activ şi să fiu şef de când eram octombrist, la vârsta de 8 ani. Am servit bine Partidul şi am să continui să-l servesc bine. Dar am studiat ghidul Partidului şi Constituţia U.R.S.S. Am citit că toţi oamenii sunt fraţi. Nu pot prin urmare să-i rup