Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

le meu mai mare ca şi cum viaţa îmi depindea de el. Cât despre Vladimir, el se ţinea de frâu! Ce mai plăcere! Ceea ce nu ştiam noi totuşi, era faptul că mama ne văzuse călărind în mare viteză şi că se aruncase pe urmele noastre, ţipând în lungul drumului: — Vladimir, Vladimir, adu-mi-l înapoi pe copilul ăla! Mama se luase după noi de atât de departe încât i-ar fi fost imposibil să se apropie destul pentru a se face auzită, dacă nu era incidentul care a urmat. Intr-un moment nefericit, când calul nostru galopa pe sub un copac, Vladimir se întoarse să se uite la ceva şi furăm proiectaţi de pe cal, căzând greu la pământ. Fără a mai vorbi de toate celelalte, Vladimir ateriza pe piciorul meu şi eu mă pusei pe urlat şi pe plâns cu lacrimi fierbinţi. Imi amintesc că într-un târziu mama ne ajunse din urmă şi strigă: Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 12 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — Vladimir, prost mai eşti! Ţi-ai pierdut minţile să galopezi ca vântul? Şi ca şi cum asta nu era de ajuns, îl mai iei şi pe Serghei pe cal şi nici măcar nu reuşeşti să-l ţii acolo! N-am să uit niciodată dojana mamei şi sunt sigur că nici Vladimir n-o mai uită. O ascultă cu respect, apoi, după ce termină, se aplecă, mă luă în braţe şi mă duse acasă. Plânsei tot drumul la întoarcere, deşi mai mult îmi era frică decât mă durea piciorul. Îl văzui pe fratele meu pentru ultima oară atunci când intră în cameră la mine, unde eram culcat, pentru a-mi spune că-i părea rău de cele întâmplate. Îmi declară că într-o zi mă voi face un zdrahon mare şi puternic şi de asemenea că un mic accident nu făcea de fapt nici un rău nimănui. Apoi mă sărută, îşi luă rămas bun şi ieşi din încăpere; în acest mod a ieşit totodată şi din viaţa mea. La vârsta de 17 ani, când studiam la Academia Navală din Leningrad, revenii să vizitez Novosibirskul. Un prieten mai mare decât mine, mă întrebă: — Serghei, vrei să ştii mai multe despre mama, tatăl şi fratele tău? — Bineînţeles, îi răspunsei. — Ei bine, zise el, atunci va trebui să te duci la baza militară din afara oraşului Novosibirsk şi să ceri să-l vezi pe locotenent-colonelul Dobrinski. El îl cunoştea bine pe tatăl tău şi îţi va putea da informaţiile pe care le doreşti. Mi se spusese deja că tata fusese împuşcat şi că mama murise la câteva luni. Dar nu cunoşteam împrejurările decesului lor. La 17 ani, voiam să descopăr tot ce puteam cu privire la ei. Când eram mai tânăr, la 13 ani, auzisem spunându-se că nu era exclus ca fratele meu Vladimir să muncească într-un lagăr de muncă forţată, în Kazakhstan. Scrisei atunci Sovietului Suprem al Republicii Kazakh pentru a cere să mă ajute să-l găsesc. Mi s-a răspuns ulterior că nu figura în registrele de evidenţa populaţiei ale acestei republici şi că era prin urmare total necunoscut. Mai târziu, prin intermediul unui înalt funcţionar comunist, am trimis aceeaşi cerere Sovietului Suprem al U.R.S.S., la Moscova, cerând să mă ajute să-l găsesc pe Vladimi