Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

c care pleca în largul coastelor Statelor Unite. Urcând la bordul submarinului în 4 martie 1971, într-o dimineaţă cenuşie şi rece, îmi privii mult iubitul pământ natal pentru ultima oară. Pentru mine avea să urmeze libertatea sau moartea, dar nu aveam să mă mai întorc pentru a fi în serviciul sistemului sau pentru a deveni un al doilea Nikiforov. Omului de pe stradă i se oferă alte şanse. El poate locui în U.R.S.S. dezinteresându-se pe cât posibil de sistem şi poate duce o viaţă mai mult sau mai puţin cinstită. Dar nu asta era situaţia mea. Eu făceam parte dintr-un sistem, care pusese ghiara pe mine. Dacă mă întorceam în U.R.S.S., trebuia să fiu cu totul în serviciul poliţiei. Azarov şi Nikiforov mă făcuseră să înţeleg clar. lar acum, când văzusem ce făcuse acest sistem poporului şi ţării mele, nu îl mai puteam servi niciodată. Sunt totuşi rus, îmi iubesc ţara, îmi iubesc poporul, care este nobil, cald şi generos. Îndepărtându-mă, eram obsedat de aceste gânduri contradictorii. Submarinul nostru naviga în largul coastelor Coreii şi Japoniei, apoi începu să traverseze vasta întindere a Oceanului Pacific, în direcţia Statelor Unite. Într-un fel, era o onoare pentru mine să fiu desemnat ofiţer la bordul unui submarin, deoarece aceşti ofiţeri constituiau o elită; erau ofiţerii marinei sovietice care erau aleşi cu cea mai mare grijă. Doar cei care aveau un dosar ireproşabil erau selecționați. Aceşti oameni aveau într-adevăr acces la secrete militare şi aveau în mâinile lor arme nucleare capabile să declanşeze un război. Totodată, aş fi preferat să nu servesc la bordul unui submarin. Nu-mi puteam duce la bun sfârşit planul de evadare de pe un submarin. Pe măsură ce lunile şi săptămânile treceau, aşteptam şi speram, îndeplinindu-mi între timp conştiincios munca. Atunci fui informat că traulerul sovietic Ivan Sereda se afla în apropiere de țărm şi avea nevoie de un ofiţer radio. Căpitanul meu mă aviză că aveam să fiu transferat în largul mării pentru a ocupa postul de ofiţer radio la bordul lui Ivan Sereda. Bucuria mea era mare... Lucrurile începeau să se aranjeze. leşirăm la suprafaţă în 25 iunie, în apropiere de Hawaii şi fui transferat de pe submarin pe trauler. Acum eram deasupra apei. Navigarăm în largul arhipeleagului Hawaii şi ne îndreptam spre capul San Diego, apropiindu-ne de uscat. Apoi continuarăm să navigam spre nord, în lungul coastelor Californiei vizând un punct din largul Los-Angelesului. Mi se părea acum că totul era propice evadării mele. Ne aflam la ceva mai mult de 12 mile depărtare de țărm, imediat în afara apelor teritoriale. Seara târziu, strânsei mai multe bucățele de lemn şi le asamblai pentru a-mi face o mică plută de salvare. Plănuisem ca, o dată noaptea căzută, să o trec peste bord, cu hrană şi apă. Aveam să pătrund astfel în apele teritoriale ale Statelor Unite şi să strig la un iaht sau la o altă ambarcaţiune americană aflată în apropiere. O dată gata pluta, o ascunsei cu grijă. De