Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

e aviaţie de la Vandenberg, de pe coasta Californiei. Puțin după aceea, primii vestea că aveam să fiu transferat pe un alt trauler sovietic, Kolivan, care făcea parte din importanta flotă sovietică ce se afla în largul coastelor Statelor Unite. În vreme ce zilele treceau, iar luna august îi urmă lui iulie, mă gândeam la Simas Kurdika şi la ce-l aştepta: 10 ani de închisoare, cel puţin. O dată procesul încheiat, sovieticii ştiau că lumea îl va uita pe Kurdika şi le va fi uşor să-l lase în închisoare pentru restul vieţii sau să-l facă să moară în urma unui “accident". Dacă un simplu pescar avea să îndure o asemenea soartă, ce s-ar întâmpla cu mine, ofiţer de marină şi şef al Tineretului Comunist! Ştiam ce s-ar întâmpla. Dacă eram prins sau predat în mâinile autorităţilor sovietice, eram mort înainte de a ajunge în U.R.S.S. Cu fiecare zi ne apropiam de coasta canadiană şi cu fiecare zi mă apropiam şi de momentul în care aveam să aleg între viaţă şi moarte. Avea să fie un punct fără întoarcere pentru mine. Ne aflam acum în afara apelor teritoriale ale Canadei şi făcurăm o scurtă oprire în largul oraşului Vancouver. Apoi primirăm ordinul să ne întâlnim pe traulerul sovietic Şturman Eloghin, iar eu Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 135 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! fui informat că aveam să fiu iarăşi transferat, ca nou ofiţer radio, pe Eloghin. Transferul avu loc în largul Vancouverului, iar Eloghin se îndreptă imediat către insula Amcitka, în largul coastelor Alaskăi, unde urmau să aibă loc experienţe nucleare americane. Când vorbesc despre “trauler", folosesc termenul în uz în marina sovietică. De fapt, dacă vasele pe care navigasem ar fi vrut să prindă peşte, peştii ar fi trebuit să înoate foarte repede şi să sară singuri la bord. Înaintam foarte rapid, neocupându-ne deloc de pescuit. În timpul acestor zile pe mare, cea mai mare plăcere a mea era să prind din când în când postul de radio Vocea Americii şi să ascult ce se mai întâmpla în lume. O ascultasem adeseori când mă găseam încă în U.R.S.S. şi ştiam că o mare parte a oamenilor în Uniunea Sovietică şi mulţi cadeți făceau la fel. Era periculos şi dacă erai prins, puteai fi aspru pedepsit. Uneori însă, setea de ştiri şi de adevăr este mai mare decât frica de a nu fi descoperit. Vocea Americii precum şi nişte emisiuni religioase în ruseşte, provenind de la posturi misionare, mă întăriră pentru încercarea care mă aştepta. Către sfârşitul lui august 1971, Eloghin primi ordin să se îndrepte către coasta canadiană. În timpul săptămânilor precedente, îmi consacrasem zilnic mai multe ore îmbunătăţirii formei mele fizice, făcând exerciţii şi lucrând cu greutăţile şi halterele. La timpul potrivit, avea să-mi trebuiască multă forţă şi rezistenţă. Mai mulţi colegi ai mei de bord râdeau pe seama exerciţiilor mele de întărire a musculaturii şi-mi ziceau: — la spune! Vrei să iei titlul de Mister Univers? Eu nu mă descurajam. Numai eu ştiam de ce o făceam.