Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

ntră într-o cofetărie deschisă toată noaptea, dădu un telefon şi ieşi zicând: — Merge, totul este gata. Să plecăm! Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 139 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Pornirăm din nou, de data aceasta în direcția aeroportului. La aeroport, merserăm până la un avion mare care aştepta pe pistă. Nu erau decât câțiva pasageri la bord, în afara agenților care mă însoțeau. Survolarăm Canada în ziua care se năştea, pentru a ateriza la Montreal. Fui iarăşi îmbarcat în cea mai mare viteză într-o maşină de poliţie, fără însemne distinctive, între doi agenţi de poliţie. Fui dus la Quebec şi închis într-o celulă a închisorii situată pe o insulă din mijlocul fluviului Sf. Laurent. Nu ştiam atunci că pachebotul sovietic Alexandr Puşkin trebuia să urce pe Sf. Laurent după câteva zile şi să arunce ancora într-o radă la numai câteva sute de metri de locul unde eram încarcerat. În sufletul meu, faptul de a fi fost evacuat în secret din Vancouver şi adus aici cu avionul era după toate probabilitățile un preambul grijuliu aranjat în vederea restituirii mele peste câteva zile în mâinile sovieticilor. În Columbia Britanică se făcuse multă publicitate în jurul cazului meu şi multe persoane se interesaseră de mine şi-mi arătaseră prietenie. După mine aceasta era motivul pentru care urma să fiu restituit în celălalt capăt al Canadei, acolo unde nu eram cunoscut. Totul se derulase în cel mai mare secret: turul nocturn şi zborul special cu avionul cu reacţie pe deasupra Canadei aveau două explicaţii posibile: să mă protejeze de duşmani necunoscuţi sau, ceea ce era mai probabil, să mă dea în mâinile sovieticilor fără zgomot şi fără să se atragă atenţia. La acea vreme, această ultimă rațiune mi se părea că trebuie să fie cea corectă. Dar în vestul Canadei, unii dintre noii mei prieteni căutau să mă ajute. Unul, care nu a fost niciodată identificat, îi telefona lui Pat Burns, care prezintă la Vancouver o foarte populară emisiune, în cursul căreia ia interviuri şi îl informase că fusesem dus în secret în afara Vancouverului, în seara precedentă. Domnul Burns relatase povestea mea la radio şi se interesa îndeaproape de cazul meu. Temându-se să nu fiu restituit dintr-un moment într-altul, el acţiona cu promptitudine. Telefonă la Ottawa în timpul unei emisiuni transmise în direct şi ceru să vorbească cu un membru al parlamentului, care reprezenta Vancouverul. Pat Burns îi relată ce se întâmplase. Acest membru al parlamentului se întoarse în Cameră şi-l interpelă pe primul ministru, dl. Pierre Trudeau, pentru a-l întreba dacă guvernul canadian avea sau nu intenţia să mă predea în mâinile sovieticilor. El ceru primului ministru un răspuns public. Presa era prezentă şi relată incidentul. Acum, că situaţia mea devenise publică, autorităţile nu puteau să mă restituie şi pericolul trecuse. Nu am putut afla niciodată dacă temerile mele erau fondate sau dacă se pusese problema să fiu restituit, însă pericolul îmi pă