Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

zeu. Totuşi, un sentiment de pace mă cuprinse pe nesimţite şi-l vorbii lui Dumnezeu cum făcusem pe mare şi în închisoare. Aveam inima atât de grea, eram ca un om care caută pâine şi nu reuşeşte să o găsească. Ştiam că sunt aproape de Dumnezeu în această frumoasă biserică, dar visam să mă apropii de El şi mai mult. Frumuseţea şi pacea îmi invadară sufletul şi o perdea îmi fu înlăturată. Căutai încă. Dacă asta era ceea ce oferea Dumnezeu, o doream cu înflăcărare. După ce mă rugai trei ore, avui impresia că fusesem ajutat, dar în adâncul meu visam încă ceva, ceva ce semăna cu ceea ce aveau credincioşii adunărilor secrete. Voiam să am ceea ce avea Nataşa. Părăsii biserica şi mă întorsei în mica mea cameră. Găsii un mesaj semnalându-mi că cineva voia să-mi vorbească despre o slujbă. Trebuia să mă duc la adresa indicată, pentru o întrevedere. Doi tineri bulgari, care se refugiaseră în Canada cu câteva luni înainte, îmi serveau de interpreţi şi de ghizi. Le lăsai un bilet, spunându-le unde mă duceam, apoi mersei la adresa care-mi fusese indicată. Când ajunsei, găsii acolo mai multe persoane. Dar nu avea să fie deloc vorba despre lucru. Oamenii aceia făceau parte din F.L.Q., organizaţia teroristă a separatiştilor francezi din Quebec, care lansaseră până şi bombe împotriva unor diplomaţi şi omorâseră oameni în lupta pe care o duceau pentru a se elibera de Canada. Aveau puternice legături cu comuniştii şi erau susținuți de aceştia. Privii în jurul meu şi-mi dădui imediat seama că nici vorbă nu era de lucru. Era vorba despre o cursă. — Kurdakov, mă avertizară ei, cu prima ocazie când te vei apuca să vorbeşti despre lucruri pe care nu ar trebui să le spui, vei fi redus la tăcere. Încercai să discut cu ei, pentru a câştiga timp şi a găsi astfel un mijloc de scăpare. Atunci sosiseră şi cei doi prieteni ai mei bulgari. Îmi găsiseră biletul şi se repeziseră la adresa indicată. Plecai imediat cu ei, cu avertismentele pe care le primisem, care îmi răsunau în urechi, îmi dădui seama că nici aici, unde eram un om liber, nu mă vor lăsa în pace. Moscova încă mai încerca să pună ghiara pe mine. În Quebec, fui luat în filaj de un om de la ambasada sovietică; acesta mă urmărea peste tot unde mergeam. Fui avertizat că o navă sovietică se afla în portul Montreal şi că trebuia să fiu în gardă. — Anunţaţi-ne dacă primiţi ameninţări, mi s-a spus. Din cauza pericolului pe care-l reprezenta pentru mine F.L.Q. şi comuniştii din Quebec, plănuii să părăsesc acest oraş şi să mă duc la Toronto. La Montreal exista un consul sovietic, iar la Ottawa ambasada şi voiam să mă îndepărtez. La sosirea mea în Toronto, fui primit de o familie de ruşi, care citiseră povestea mea şi se oferiră să mă găzduiască. Guvernul canadian îmi plăti cursuri de limba engleză la Universitate; mă străduii aşadar să învăţ această nouă limbă. Nu puteam totuşi să renunţ la nevoia de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Încercam o foame spirituală greu de explicat. Aveam im