Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

presia că nu voi fi întreg înainte de a-mi potoli foamea spirituală. Nu încercam numai un sentiment de remuşcare la ideea că-i bătusem şi ucisesem pe credincioşi. Ştiam că Dumnezeu mă iertase pentru asta; o făcusem din ignoranță. Resimţeam acum în viaţa mea o nevoie spirituală profundă, inima îmi era cu desăvârşire sinceră. Ştiam că nu voi fi niciodată un om cu totul liber atâta vreme cât nu voi fi liber din punct de vedere spiritual la fel cum eram liber din punct de vedere fizic. Îmi aminteam că auzisem un credincios Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 142 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! spunând, în timpul interogatoriului, că, deseori, credincioşii posteau când se rugau pentru ceva de care aveau nevoie urgentă. Poate că ar trebui să o fac, mă gâniii. Mă dusei aşadar la biserica din Toronto pe care o frecventam cu familia care mă găzduise. Biserica era permanent deschisă pentru cei care voiau să se roage. Era goală, aşa că mă dusei în faţă şi începui să mă rog. Petrecui acolo două zile, bând numai apă. Nu ştiam ce termeni trebuia să folosesc, dar din inima mea se înălţau rugăciuni. Inima mea reuşea să exprime ceea ce resimţeam profund. La capătul celor două zile, timp în care nu dormii decât câte trei ore pe noapte de la 3 la 6 dimineaţa, părăsii biserica şi mă întorsei la şcoală. Mă simţeam mai puternic spiritual, dar tot îmi mai lipsea ceva. Primisem o carte poştală de la Valentina Bubovici, o tânără rusoaică, bibliotecară la o universitate din apropiere de Toronto. Imi spunea că este creştină. Cum îi aveam adresa, îi scrisei. Mă invită s-o însoțesc la biserica ei, ceea ce făcui bucuros. Intrând în biserică, recunoscui ceva familiar. Gândindu-mă iar la cântecele adunărilor secrete, la spiritul şi la comuniunea care domneau acolo, strigai: — Adunările din Uniunea Sovietică sunt ca aceasta! Tatăl Valentinei îmi dădu o carte a Psalmilor care mă ajută foarte mult. Începui să frecventez adunările ucrainiene şi aflai aici o stare de spirit minunată - mai ales printre tineri. Făcui cunoştinţă cu un pastor care auzise vorbindu-se despre mine şi intrarăm în conversaţie. li explicai golul care-mi sălăşluia în suflet şi impresia pe care o aveam că eram incomplet în ciuda libertăţii fizice pe care o aveam acum. Îi vorbii despre dorinţa mea interioară de a crede în Dumnezeu şi de a-l servi. Îmi spuse că înţelegea. Răspunse la multe dintre întrebările mele, mă învăţă adevărurile evanghelice şi-mi arătă calea care duce la Domnul. li voi fi întotdeauna recunoscător. Într-o zi, în timpul serviciului, îmi spuse: — Serghei, te simţi tu acum gata să-ţi predai viaţa pe de-a-ntregul lui Dumnezeu? — Da, răspunsei. — Să ne rugăm, zise el. În timpul rugăciunii, în mine se produse ceva-ceva definitiv, concret, pozitiv. Simţii schimbarea care avea loc în mine. Simţii în mine pacea lui Dumnezeu. Ştiam că găsisem ceea ce căutam şi după care tânjeam de atâta vreme. Imi predai sufletul lui Isus Cristos şi El