Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

viziune, explicând ce însemna pentru mine convertirea mea la creştinism. Ceream creştinilor să se roage pentru poporul meu. Ţinui numeroase conferinţe publice şi vorbii despre persecuțiile religioase din Uniunea Sovietică. Apoi, într-o zi, la Toronto, ieşind din staţia de metrou “Dundas West", pentru a mă duce acasă, avui impresia că sunt urmărit. Mă oprii brusc şi mă întorsei. Dădui nas în nas cu trei bărbaţi zdraveni. Unul dintre ei se exprima perfect în ruseşte şi-mi spuse: — Dacă poţi să pricepi ce este bine pentru tine, Kurdakov, ai să taci şi n-ai să mai vorbeşti. Dacă mai deschizi gura, vei avea un ultim “accident"! Gândeşte-te că ai fost avertizat. Făcură stânga-împrejur şi curând dispărură. Îmi continuai drumul gândindu-mă la ceea ce-mi spuseseră. Cunoşteam poliţia sovietică, pentru că făcusem parte din ea şi ştiam cum se poartă. Această ameninţare nu fusese aruncată în vânt. Ştiam că trebuie să mă gândesc la responsabilitatea pe care o aveam faţă de poporul meu şi mai ales faţă de cei ce erau persecutați pentru credinţa lor. Dacă tăceam, cine avea să le fie purtător de cuvânt? Cine le va mai cunoaşte suferinţele? Ajunsei la concluzia că, deoarece le luasem viaţa, aveam o datorie faţă de ei! Mă hotărâi să nu spun autorităţilor despre ameninţarea primită. În definitiv, luasem hotărârea să vorbesc şi trebuia să mi-o îndeplinesc până la capăt. Voiam, de bună seamă, să întemeiez un cămin, o familie şi să duc o viaţă normală, ceea ce eu nu cunoscusem niciodată. Dar nu puteam trece pe primul plan viaţa mea personală; trebuia să t Nota traducătorului. Evanghelismul clandestin Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 144 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! mă gândesc mai întâi la cei pe care îi lăsasem în ţară. Trebuia să povestesc ce se întâmpla şi să-i ajut. Trebuia să-i fac pe ceilalţi să înţeleagă, şi mai ales pe tineri, prin propriul meu exemplu, că există un Dumnezeu şi că El poate schimba viaţa chiar şi a celui mai corupt, cum o schimbase pe a mea. Sufletul marelui popor rus nu a murit. Nu a fost asfixiat de o ideologie sterilă, lipsită de credinţă şi ostilă. Nu va muri, atâta timp cât vor exista bărbaţi şi femei ca Alexandr Soljeniţin, Nataşa Zdanova şi milioane ca ei, la care flacăra credinţei şi a integrităţii nu s-a stins. Într-adevăr, în mii de adunări secrete şi în milioane de vieţi pe uriaşa întindere a Uniunii Sovietice, lumina credinţei străluceşte cu mai multă putere. Aderarea la principiile religioase se consolidează, în adevăr, fiind întărită în mod brutal, prin suferinţă. Cine ştie, poate că într-o zi aceste milioane de candele de credinţă şi de integritate, care pâlpâie, vor străluci şi vor fuziona într-o imensă flacără a credinţei! Şi am de transmis un mesaj acelor credincioşi din Rusia care au făcut atâtea pentru a-mi schimba viaţa. Acest mesaj l-am scris în această carte în speranţa că odată, într-un fel sau altul, va ajunge la ei şi ei îl vor înţelege. Doamnei Li