Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

oc rău. — Unde mergem acum? întrebai. — Vino după mine! ÎI urmai pe străzi până ce ajunserăm lângă unul dintre cele mai bune restaurante din Novosibirsk. Pe dinafară, nu avea nimic deosebit, dar mâncarea era bună. Pavel se îndepărtă la câţiva paşi şi ne instalarăm pe trotuar. Aşezaţi pe jos, semănăm într- adevăr cu doi copii vagabonzi, înfometați. — Acum uită te ce expresie trebuie să iei, zise el, luând un aer foarte trist. Încercai să-l imit. — Nu, nu merge! Aşa! Şi-mi arătă iarăşi cum să iau un aer trist. În cele din urmă, la capătul mai multor încercări, reuşii şi Pavel zise: — Nu-i rău, nu-i rău deloc. Acum păstrează expresia asta. — Mă duc eu pentru început, zise el, ca să-ţi arăt cum să faci. Ţine aici şi zi-i o melodie tristă. Scoase o muzicuţă veche din fundul sacului lui şi mi-o băgă în mână. Ducându-mi-o la buze, încercai să scot sunete “triste"; şi pentru a face asta, suflai cu stângăcie în găurile cu sunete groase ale muzicuţei. Era limpede că nu aşa trebuie să procedez, pentru că Pavel nu era deloc mulţumit şi-mi arunca priviri care exprimau nemulţumirea. Mă străduii atunci mai mult şi curând reuşii să scot muzică tristă; în acest timp, Pavel afişa o figură de mare tristeţe şi se adresa persoanelor care ieşeau din restaurant. — Vă rog, sunt orfan! Nu am bani! Mi-e foame! Vă rog, ajutaţi un orfan flămând! Nu am nici tată, nici mamă. Vă rog! insista el trist în timp ce eu cântam din muzicuţă, încercând să scot cele mai triste sunete cu putinţă. Numărul nostru se derula timp de mai multe minute fără succes. Ajunsei la următoarea concluzie: Nu o să meargă. Chiar atunci un bărbat se opri, ne privi cu milă şi puse 25 de copeici în şapca dezgustătoare a lui Pavel. Merge! gândii. E minunat. Un alt bărbat, însoţit de nevasta lui, lăsă să cadă 50 de copeici. Eram din ce în ce mai experimentat şi mai inspirat, iar muzica mea devenea tot mai tristă. Expresia lui Pavel şi povestea suferințelor unui înfometat sfârşiră prin a mă mişca şi pe mine. Numărul trecătorilor ce se opreau să ne pună bani în şepci nu înceta să sporească. În cele din urmă, într-un moment de linişte, îi zisei lui Pavel: — Este formidabil, dar de ce merge asta aşa de bine aici? — Încă n-ai înţeles nimic, Serghei? Uite-i cum vin. Au aerul că le este foarte foame? Nu, bineînţeles că nu. Sunt sătui. Vin să termine o masă excelentă, copioasă. De ce sentimente dau ei dovadă faţă de tine, văzând orfani flămânzi chiar la ieşirea din restaurant? Crezi că ar putea avea conştiinţa liniştită? Locul ăsta îmi aduce cel mai mult. — Locul acesta îţi aduce cel mai mult! Deci mai ai şi altele? — Sigur, zise el, cel puţin încă 4. Bine, acum e rândul tău, Serghei. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 23 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — A, nu! protestai, tu reuşeşti mult mai bine. Deci continuă! — Nu, zise el, şi tu trebuie să înveţi. Îmi luă muzicuţa din mâini şi începu să scoată sunetele cele mai jalnice pe care le auzi