Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

ca membru deplin al Partidului Comunist; mă aştepta, de asemenea, o slujbă excelentă în poliţia rusă. În realitate, aveam toate motivele din lume să mă întorc în Rusia. Dar acestea nu-mi ajungeau. Ceea ce-mi lipsea, pacea sufletească, ştiam că n-am s-o aflu niciodată în sânul sistemului comunist pe care-l cunoşteam atât de bine. Trei mile şi jumătate, îmi zisei, făcând rapid un calcul mental. Nu aveam să fiu în siguranţă decât în interiorul satului. lată țelul pe care trebuia să mi-l fixez. Dacă nu atingeam decât ţărmul, care se afla numai la o jumătate de milă de aici, puteau fi puşi cu uşurinţă oameni pe urmele mele şi să mă găsească. Nu aş fi în siguranţă decât în sat şi printre oameni. Mi-ar mai trebui deci încă o oră pentru a ajunge în sat. Verificasem deja temperatura apei. Era în jur de 4° C. Deoarece ne aflam foarte în nord, timpul petrecut în apă ar fi o chestiune de viaţă sau de moarte. Calculai că aş putea supravieţui cel mult patru ore în apele acestea îngheţate. Datorită unui antrenament regulat de gimnastică prin care-mi dezvoltasem musculatura, mă aflam într- o excelentă formă fizică. „Acum ori niciodată", îmi zisei. Ştiam în adâncul meu că trebuia să acţionez imediat. 11 milă marină = 1.804 m (n. trad.) Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 3 IOTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Cabina radio era situată între timonerie, imediat în fața pasarelei, şi postul de cart, unde era de serviciu căpitanul. Cum ne aflam foarte aproape de țărm, acesta supraveghea extrem de atent poziţia vasului pentru a evita să se apropie prea tare de mal şi să eşueze pe stâncile sfărâmate care serveau la protecţia litoralului. Am fixat împreună cei trei elemenţi ai radarului, unul dintre ei destinat scopurilor militare, iar ceilalţi navigaţiei şi aşteptai să se încălzească. Speram să nu intervină ceva neprevăzut. Dar exact în acel moment, căpitanul scoase capul pe uşa postului de cart şi mă strigă: — Hei, Kurdakov! Facem o partidă de şah? Jucam adeseori şah pe mare. Nu voiam să-i trezesc bănuieli acum, refuzându-i invitaţia, dar nu- mi puteam permite să pierd timpul. Nu eram în siguranţă decât în întunericul cel mai deplin şi trebuia prin urmare să ajung la țărm înainte ca cerul să se limpezească. De altfel, ezitând prea mult, mă temeam că nu am să reuşesc să-mi îndeplinesc hotărârea. — Tovarăşe căpitan, zisei, orele îndelungate de veghe din ultimele zile m-au sleit. Cred c-aş prefera să mă odihnesc. Sincer, sunt prea obosit. Căpitanul păru foarte amuzat şi adăugă: — la auziţi la tânărul lup de mare! şi izbucni în râs. După trei zile de furtună este deja ostenit peste măsură. Am răsuflat uşurat în sinea mea. Apoi începui ultimele pregătiri pe care mi le imaginasem atât de des. În primul rând, închisei staţia radio, lăsând receptorul pe frecvenţa apelurilor de ajutor, în caz că alte vase încercau să ne contacteze. Cuplai difuzorul cel mai îndepărtat şi-l orientai către pasarelă, astfel încât Boris,