Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

în acel moment, dar mi se aplicase “tratamentul becului electric". În fine, ajunsei în dormitor. Corpul tumefiat îmi producea suferinţe, dar mai mult eram dezamăgit de “prietenii" mei. Nici unul dintre ei nu-mi adresa nici un cuvânt. Nu reuşeam să înţeleg ce se întâmpla. După trei zile însă Boris, veni să mă caute şi-mi zise: — Serghei, ai reuşit! Faci şi tu parte! — Fac şi eu parte? Despre ce vorbeşti? — Faci şi tu parte, Serghei. Asta e! Nu înţelegi? — Nu, nu înţeleg, bombănii eu. Tot ce ştiu este că voi, băieţii, era cât pe-aci să mă omorâţi. — Serghei, tâmpitule, n-ai înţeles că era vorba de o probă? Nu te puteam primi în grupul nostru înainte de a fi văzut dacă erai capabil să păstrezi un secret fără să te repezi la lrina cea Mare sau la Unchiul Nichi şi fără să dai în vileag nici cel mai mic incident care ne putea crea probleme tuturor. Trebuia să vedem dacă ştii să-ţi ţii gura. Ai trecut proba. Aşa că vino cu mine! Îl urmai aşadar pe Boris şi ne duserăm la club, unde ne întâlnirăm cu Nikolai şi Ivan, cu Alex şi cu ceilalţi. Îmi urară cu toţii “bun venit", iar eu mă gândii: Am reuşit! Cred că fac, într-adevăr, parte din grup. Am aflat mai târziu că era vorba de una dintre numeroasele probe la care fiecare nou-venit trebuia să se supună înainte de a i se putea acorda încredere. La Barisevo se războiau doua facţiuni rivale - copiii pe de o parte şi unchii şi mătuşile pe de alta - iar în ceea ce ne privea pe fiecare dintre noi, trebuia să alegem la care dintre aceste partide urma să aderăm; alegerea odată făcută, solidaritatea se impunea în toate împrejurările. Puțin câte puţin, începui să-i cunosc pe aceşti camarazi care aveau să ocupe primul loc în viaţa mea până la sfârşitul şederii mele la Barisevo. Făcui cunoştinţă cu mulţi dintre ei prin intermediul prietenului meu, Ivan Cernega. La început, fu Boris Labanov. Era aproape de o seamă cu mine, dar venise la Barisevo cu mult înaintea mea, astfel că şi era mult mai la curent decât mine cu mijloacele de supravieţuire în Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 30 IPTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! orfelinat. Boris era rus de origine greacă, zdravăn clădit şi la fel de mare cât mine; era puternic, oacheş şi băiat destul de drăguţ. Era genul de prieten căruia îi puteai încredința şi viaţa, ceea ce mă văzui nevoit să fac de mai multe ori. Îl întâlnii şi pe Mihail Kirilin. Avea alura unui asiatic şi, la prima vedere, era aspru şi feroce. Dar când ajungeai să-l cunoşti mai bine, îţi dădeai seama că era generos şi prietenos, că puteai să-i acorzi încrederea deplină. Se putea conta întotdeauna pe el, chiar şi în cele mai delicate situaţii. Mihail era şi el cam de vârsta mea, dar el fusese la Barisevo un an mai mult decât mine. Îi pusei multe întrebări cu privire la trecutul lui, dar vorbea puţin despre asta. Îl ştiam foarte muncitor, energic şi plin de resurse. Aflai şi că ştia multe persoane în Asia, în regiunea Taşkent. Trebuirăm să intrăm mai ap