Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

oi în legătură cu aceşti oameni, care ne fură indispensabili pentru înfiinţarea unei reţele comerciale aparte. Nikolai Povaleiev era unul dintre camarazii cei mai voinici, cei mai puternici şi cei mai nemiloşi din câţi am cunoscut. Când Nic era în toane bune, totul mergea foarte bine. Dar vai de cel care- | supăra! O dată ce-i câştigai încrederea, era un bun prieten, adevărat şi credincios. La nevoie, relaţiile şi resursele lui uimitoare ne stăteau întotdeauna la dispoziţie. La Barisevo se spunea că cel care se bucura de prietenia lui Nic îşi putea permite să aibă mulţi duşmani. Forţa lui fizică, ambiția şi talentele naturale îi permiseră să devină şeful oricărui grup, în orice împrejurare. Remarcabil cum era, Nic era sortit să ajungă departe în viaţă, orice profesie şi-ar fi ales. Mai era şi Alexandr Popov. Alex trebuie să fi fost unul dintre cei mai remarcabili camarazi cu care mi-am încrucişat drumul în vreun orfelinat şi era cu siguranţă unul dintre cei mai buni hoţi de buzunare din lume. După ce sporovăia cu tine două minute, îţi lua aproape orice obiect pe care-l avuseseşi asupra ta sau orice obiect vestimentar purtaseşi, de la portofel la pantofi! Era o fire extraordinar de jovială, întotdeauna în aceeaşi dispoziţie. Era, de asemenea, de departe mai preferabil să-l ai de partea ta decât împotrivă. Alex avea totdeauna bani la dispoziţie. De fiecare dată când aveam nevoie, se ducea la Novosibirsk, făcea câteva ture cu tramvaiul şi revenea cu buzunarele burduşite de portofele şi bani. El era adesea cel care “vedea" de nevoile bandei noastre împătrite, formată din Nikolai, Ivan, Boris şi cu mine. Îl poreclisem Mână lute şi-l numeam vistiernicul nostru. De fiecare dată când rămâneam fără bani, ne puteam pur şi simplu adresa dragului nostru Alex. Reuşii să cunosc şi să apreciez şi alţi tineri camarazi la Barisevo, între care şi doi fraţi, Alexandr şi Vladimir Lobuznov. Se arătară a fi prieteni excelenți, dar nu putură niciodată face parte dintre iniţiaţi, deoarece Alexandr avea o fire violentă, pe care nu reuşea să şi-o controleze; această fire, mai apoi, avea să-i provoace moartea. Aflai că cei doi fraţi îşi pierduseră părinţii într-un mod deosebit de tragic, dar nu am ştiut niciodată întreaga istorie. Alţii, precum Sorokin şi Pavel Kiriakov intrară în cercul nostru dar, nu după mult timp, se despărţiră de noi. Au fost apreciaţi de grupul nostru şi ne-au dovedit loialitate; totuşi nu reuşiră niciodată să facă parte dintre iniţiaţi. Nikolai Soşkin, un camarad remarcabil, era puţin mai mare decât noi şi se ţinea mereu la distanţă; nu se integra niciodată cu adevărat în grupul nostru. Cum urma să facă în curând 18 ani, avea să părăsească repede Barisevo. Totuşi, împrejurări neprevăzute şi ieşite din comun aveau să-i determine plecarea din orfelinat; aveam să-l regăsesc mai târziu. Orfelinatele ca cel de la Barisevo, oriunde s-ar fi aflat, trebuiau să fie nişte uzine de producere a comuniştilor de mâin