Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

e. Propaganda era omniprezentă. Pe afişe imense erau pictate lozinci, cu litere galbene pe fond roşu, care sunau astfel: “Vom spulbera imperialismul american!" “Tot sprijinul nostru poporului vietnamez!" “Trăiască pacea, libertatea şi solidaritatea!" “Proletari din toate ţările, uniţi-vă!" Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 31 IOTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Aceste lozinci se găseau prin toate orfelinatele pe unde am locuit. Oriunde ne uitam, le aveam aproape mereu sub ochi. Se aflau în dormitor şi în sălile de clasă, în sala de mese şi la dusuri, pe pereţii exteriori şi pe garduri, peste tot pe unde puteau fi afişate. Imagini precum: “Vom spulbera imperialismul american!" îmi marcară cu amprenta lor spiritul. La Barisevo, şcoala şi orfelinatul erau separate. Şcoala se afla în chiar centrul satului. Din fericire. Astfel, puteam să fim în relaţii bune cu profesorii noştri, chiar dacă eram în raporturi de ură reciprocă cu adulţii din orfelinat. Pentru noi, şcoala era un răgaz în viaţa de tensiune ce domnea în orfelinat, o deschidere binevenită către o lume diferită. Ca tânăr pionier, fui supus unui program de îndoctrinare mult mai intens decât cel de la octombrişti. Lenin ne privea de pe toţi pereţii. Lozincile lui, scrierile lui şi ideologia lui invadară într-atâta lecţiile încât aritmetica, limbile şi toate celelalte studii trecură pe planul doi. Pentru octombrişti, îndoctrinarea în şcoală se limita la o prezentare a “Tăticului Lenin". Dar se intensifica din cel de-al patrulea an. Totuşi, un lucru rămânea neschimbat: aproape în fiecare dimineaţă, profesorul începea lecţia spunând: — Bună ziua, copii, cum vă simţiţi astăzi? Amintiţi-vă ca nu există Dumnezeul! Mă gândeam: Trebuie, cu siguranţă, că le e frică să nu descoperim ceva în legătură cu Dumnezeu, oricine ar fi. Aveam o dorinţă vie de a învăţa şi învăţătura mă umplea de entuziasm. În clasele a IV-a şi a V- a, eram un tânăr pionier atât de activ încât intrând într-a VI-a, fui numit şeful şcolii. Eram antrenați să mergem în pas de defilare şi să strigăm lozinci precum: “Trăiască comunismul, trăiască Lenin". Şi mărşăluind pe străzile din Barisevo, ţineam capul sus şi ne arătam cu mândrie cravatele roşii pe care le purtam la gât. Cred că sătenii se plictisiră puţin de nenumăratele noastre marşuri şi de lozincile noastre obişnuite: “Trăiască una, trăiască alta". Adeseori îşi închideau cu pocnet ferestrele când trecea câte un grup de-al nostru. Dar mi-era indiferent. Pentru prima oară în viaţă aveam impresia că sunt “integrat”. Activităţile Tinerilor Pionieri erau în întregime adoptate intereselor băieţilor de vârsta noastră. Primeam mitraliere inofensive, de manevră şi eram organizaţi în brigăzi şi în batalioane pentru a susţine confruntări militare imaginare şi a lua oraşe cu asalt. Nu aveam nevoie nici măcar de încurajări. Ne desfăşuram prin Barisevo, în lungul străzilor şi ulicioarelor, ca şi cum am fi fost într-adevăr la răz