Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

boi. Uneori, asta devenea cam prea real, atunci când ne lăsam duşi de joaca noastră şi trosneam gardurile şi ne făceam drum prin grădini; sătenii furioşi se aruncau urlând pe urmele noastre. Boris, Nikolai şi cu mine îndrăgeam mult asemenea exerciţii şi ne aruncam în luptă cu înverşunare. În acest timp, la orfelinat, viaţa îşi urma cursul normal. Noi, băieţii, înţelegeam din ce în ce mai puţin cruzimea de care mai-marii noştri de la orfelinat dădeau dovadă. Eram pedepsiţi brutal pentru orice neînsemnată încălcare a regulamentelor. Una dintre regulile orfelinatului cerea ca toată lumea să doarmă în fiecare după-amiază. În ceea ce mă privea, nu aveam nici cea mai mică intenţie să mă supun unei asemenea reguli. Aveam abia vreo 12 ani, eram mare, musculos şi plin de energie şi nu-mi puteam imagina nimic mai plictisitor. Lectura era una dintre modalităţile mele preferate de a-mi petrece timpul. Citeam mult, chiar şi după-amiezile, când ar fi trebuit să dorm. Îmi luam în pat o lanternă şi citeam sub pătură. Făceam asta aproape în fiecare zi şi nu mi se întâmplase niciodată nimic. Dar într-o zi, Unchiul Nichi, pe jumătate beat şi într-o dispoziţie ucigaşă, căuta pe careva asupra căruia să-şi reverse nemulţumirea. Se vădi că pusese ochii pe Serghei Kurdakov. Citeam liniştit sub pătură, fără să bănuiesc nimic, când, deodată, simţii un pumn puternic în coaste, care mă azvârli din pat. Înspăimântat şi zdruncinat, ridicai ochii. Unchiul Nichi se înălța deasupra mea dând impresia că avea trei metri înălţime, în loc de cei doi ai săi, obişnuiţi. Urlă: Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 32 IPTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — Kurdakov, de data asta te-am prins în flagrant delict. Eşti un băiat rău, care nu face doi bani! Am să te omor în bătaie. Am să-ţi dau o lecţie pe care să n-o mai uiţi niciodată! Îmi era frică cu adevărat. Nu ştiam la ce să mă aştept. Eram eu mare pentru cei 12 ani ai mei, dar nu aveam cum să mă măsor cu el. Imediat, mă înhaţă de partea de sus a pijamalei şi mă târî prin încăpere ţipând într-una: — Am să-ţi dau vitamina P, Kurdakov, vitamina P. Ştii ce-i aia, Kurdakov? Râdea ca un beţivan. Tremuram. Toţi ştiam ce însemna vitamina P. Cuvântul rusesc pentru catarama de la centură este priazka. Când făcea uz de ea, ne spunea că ne dă vitamina P! ÎI privii ridicând o centură groasă şi grea, a cărei cataramă din metal era imensă. O bătaie zdravănă doar cu cureaua din piele deja era îngrozitor de dureroasă, dar el se simţea obligat să ne bată cu catarama, ceea ce ne lăsa vineţi şi zdrobiţi. — Asta e, Kurdakov, făcu Unchiul Nichi, cu vocea plină de ură. Pregăteşte-te de vitamina P! Poate-ţi va fi de învăţătură. Copiii, alarmaţi, se treziră brusc şi priveau îngroziţi, cu ochii larg deschişi. Niciodată, pentru nimic în lume, eu nu ceream îndurare nimănui. Cu toate că nu mă temusem niciodată într-atâta pentru viaţa mea, încercam să mă abţin. Dar asta nu făcea decât să sporească furia Unch