Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

iului Nichi. Şi acesta începu să mă bată cu rama acelei catarame grele, fără să-i pese unde dădea. Săream, încercând să-i evit loviturile, dar mă ţinea atât de bine cu mâna stângă încât nu reuşeam să mă eliberez. Oriunde mă lovea greaua lui cataramă, aveam impresia că mi se sfărâma un os. Mă întrebam dacă încerca să mă omoare. Sângele îmi curgea pe coaste, pe unde muchea cataramei îmi tăiase adânc în carne. În cele din urmă, se opri atât de obosit încât nu mai reuşea aproape să se mai ţină pe picioare, Unchiul Nichi mă îmbrânci şi urlă: —Acum şterge-o, mortăciune nemernică şi să nu te mai prind niciodată citind! Mă întorsei, poticnindu-mă, în patul meu şi mă prăbuşii: tot corpul mă durea. Eram sigur că aveam oase frânte. În viaţa mea nu primisem o bătaie care să mă doară atât de rău, dar nu aveam să-i dau satisfacția de a mă vedea suferind. Imi ascunsei aşadar capul sub pătură şi mă răsuceam în dureri atroce - cu toate astea, nu aveam de gând să plâng. Bruta asta nu mă va vedea niciodată vărsând nici cea mai mică lacrimă pentru ceea ce mă făcea să îndur. Şi nici altcineva! După o asemenea bătaie sălbatică, nemiloasă, nu mai aveam în cap nimic altceva decât să mă răzbun pe Unchiul Nichi. Îl uram mai mult decât oricând. lar o ocazie nu întârzie să mi se ivească. La câteva zile după bătaie, Nikolai Povaleiev veni la mine şi-mi spuse: — Serghei a venit timpul să-i dăm o lecţie lui Nişman. — Ce putem face? — Mă ocup eu, răspunse el. Sunt aici de mai multă vreme decât tine şi m-am gândit la ceva. — De acord, spusei eu cu mare zel. Sunt gata să fac orice. Numai să ne asigurăm că primeşte tot ce i se cuvine. O dată ce Povaleiev se hotăra să facă ceva, nu se lăsa până ce nu obținea ce-şi propusese. A doua zi, veni deci cu Boris, cu Ivan şi cu o idee genială. — Serghei, zise Povaleiev, ne-am tot gândit cum să-l prindem pe Nichi şi să-i administrăm nişte vitamina P, de-a lui. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 33 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Ne dădurăm toţi mai aproape şi ne spuse ce aveam de făcut. Ideea părea excelentă şi abia mai aveam răbdare să aştept s-o punem în aplicare. În fiecare seară, în jurul orei 23, Nichi avea obiceiul să vină în dormitor, spre a face prezenţa băieţilor. In seara aceea aveam să-i rezervăm o surpriză. Sala era în întuneric, totul era liniştit, astfel că noi aşteptam cu urechile ciulite să prindem un zgomot de paşi, de paşi mari şi grei. Aceştia nu întârziară să se audă. Uşa dormitorului se deschise şi Nichi intră, fără să bănuiască nimic. Atunci trecurăm la acţiune! Povaleiev, împreună cu alţi doi băieţi, îi săriră în spate şi-i traseră iute un sac de pânză peste cap, astfel încât să nu poată vedea cine era şi ce se întâmpla. Alţi doi băieţi deşurubaseră becurile ca să nu poată aprinde lumina. Alţii săriră asupra lui şi, cu toată forţa, începură să-i care lovituri cu picioarele şi pumnii punându-l la pământ. Avui o plăcere răutăcioasă să-i trag doi pumni bun