Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

rătăceau cu disperare în căutarea hranei şi care se luau la bătaie pentru bucăţi de coajă de cartofi sau pentru orice ne putea cădea în mână bun de mâncare. După câteva luni de asemenea regim sărac şi uscat, fui serios lovit de scorbut. Dinţii începură să mi se clatine şi simţeam cum mă părăsesc forţele. Mulţi copii erau într-o stare încă şi mai rea decât mine. Bunul meu prieten Saşa Ognev era mic pentru vârsta lui, dar era întruna foarte amabil şi foarte vesel. Puteam vedea cum sănătatea i se înrăutăţea mai repede decât a noastră, cu toate că şi noi suportam acelaşi regim. Din zi în zi, Saşa se usca şi slăbea, pielea îi devenea transparentă, iar faţa mai palidă. Curând, observarăm că îşi petrecea cea mai mare parte a timpului în pat, prea slăbit pentru a se deplasa. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 34 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! La capătul a câteva săptămâni, mai întâi burta, apoi întregul corp începu să i se umfle. Nu mai avusesem niciodată a face cu foametea, nu o recunoscui deci când mi se prezentă. Bietul Saşa încerca să facă faţă şi să surâdă, dar puteam vedea că era într-o stare tare proastă. Cercul nostru de prieteni apropiaţi îl înconjura şi încerca să-l ajute, dar nu puteam face nimic. Numai hrana bună l-ar fi putut salva pe Saşa. Într-o zi, auzii zarvă la intrarea în domnitorul băieţilor. Uşa se deschise pentru a o lăsa să intre pe lrina cea Mare, mai grasă ca oricând. Era un personaj important şi demnitatea ei o oprea să se coboare până la a veni în dormitorul nostru. Dar, dintr-un motiv sau altul, venise. Nu ştiu de unde provenea mâncarea ei, dar era limpede că ea nu slăbise nici măcar un singur kilogram. După un moment scurt de ezitare, se îndreptă cu paşi mari către patul lui Saşa; avea un surâs împietrit, iar celebra ei medalie a Ordinului lui Lenin îi era atârnată ostentativ pe rochie. Mă găseam în apropierea patului lui Saşa în momentul când Irina cea Mare ajunse acolo şi o văzui trăgând pătura şi privind la capul tumefiat al lui Saşa, balonat de foame şi subnutriţie. Se aplecă înainte îl sărută pe mica lui faţă albă şi-i zise: — A! Văd că ai mai prins în greutate, Saşa! Ai un aer destul de sănătos. Şi eu am probleme cu greutatea, ştii. Şi schiţă un zâmbet. Ezită, îmbrăţişa tot dormitorul dintr-o privire, apoi plecă cu paşi mari. În acel moment, mă simţii invadat de un val de ură irezistibilă faţă de Irina cea Mare. Cum îndrăznea ea să-şi compare grăsimea cu minusculul corp al lui Saşa, slăbit de subnutriţie şi de foame? Simţeam cum se ridica furia în inima fiecărui copil din dormitor. O mare tensiune domnea în toată încăperea. Două zile mai târziu, când mă întorsei de la şcoală, pe la ora 4 după-amiază, intrai în dormitor şi-mi aranjai lucrurile în lada de la picioarele patului meu. Apoi mă dusei să-l văd pe Saşa, să-l întreb cum se mai simte. li vorbii încetişor: — Saşa? Nici un răspuns. Îmi aruncai privirile sub pătură. Faţa îi era albă şi îngheţată şi-mi dădu