Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

tu în relaţii cu ei. Mie mi-e scârbă de ei! Boris se supuse ordinului meu, cu toate că şi el avea tot atâta chef cât mine de a trata cu ei. După toate socotelile, viaţa la Barisevo nu se derula prea rău pentru mine. La şcoală, făceam parte din Uniunea Tineretului Comunist, iar la orfelinat eram rege. Şi încercam o mare satisfacţie. La 16,17 sau 18 ani, băieţii părăseau orfelinatul şi erau înlocuiţi cu copii noi, pe care nu-i cunoşteam. Cum ne erau necunoscuţi, nu ştiam absolut deloc dacă puteam avea încredere în ei. Trebuia prin urmare să-i supunem fără întârziere probei becului electric, aceeaşi probă căreia îi fusesem şi eu supus cu ani în urmă. Dacă un băiat vorbea despre asta unui unchi sau unei mătuşi nu-l mai consideram niciodată demn de încrederea noastră. Era privit mereu cu suspiciune, fiind luat drept spion. Dimpotrivă, dacă tăcea, ceilalţi ştrengari apreciau că este demn de încrederea noastră şi-l acceptau. Toţi care ne pârâu sau ne spionau şi care erau prinşi asupra faptului trebuiau să îndure tratamentele speciale pe care le elaborasem anume pentru ei, deoarece spionii ne puteau provoca destule necazuri. Într-o zi, unul dintre băieţi se supără pe un altul şi-l pârî la Unchiul Nichi. Unchiul Nichi îl rupse în bătaie pe cel vinovat. Îl descoperirăm pe cel care-l pârâse. După legile lumii noastre în miniatură, acesta trebuia să plătească. Trebuia să-i dau o lecţie. li trimisei pe Boris şi pe Mihail să-l caute, îl umflară din somn şi-l aduseră la mine cu forţa. In ciuda violentelor lui lovituri cu picioarele. Alţi doi băieţi goliră lada de la picioarele patului lui, lăsându-i periuţa de dinţi, lucrurile şi celelalte obiecte împrăştiate pe jos. Il transportarăm, împreună cu lada lui, pe marginea unei râpe de pe terenul orfelinatului. — Deschideţi lada, ordonai! Acum băgaţi-l înăuntru! Boris şi Mihail îl siliră să intre în ladă, căreia îi închiseră capacul cu cheia, apoi îl transportară chiar pe buza râpei. — Acum! Lăsaţi-l! Împinserăm atunci din toate puterile, şi lada, cu spionul înăuntru, o luă la vale pe panta abruptă, săltând cu mare zgomot în lungul acesteia, pentru a se înţepeni în cele din urmă în fundul râpei. — Bine, acum să coboare cineva să-l scoată! ordonai. O fi înţeles lecţia! Acest tratament ingenios închise pe loc pliscul spionului. Bietul băiat aproape că nu putu să meargă timp de două săptămâni după aceea. Era învineţit tot. Dar trebuia în mod obligatoriu să treacă prin asta. La orfelinatul din Barisevo, în sânul lumii noastre în nesfârşit conflict, nu era loc pentru spioni. Eram absolut intransigent în maniera de a conduce. Dar voiam ca toţi copiii să ştie că, dacă erau corecţi şi loiali, nu aveau a se teme de nimic. Incercam să veghez ca să nu abuzez niciodată de poziţia mea de putere şi autoritate. Ca rege, îmi făcui o datorie din a cunoaşte copiii din orfelinat cât mai bine. Cam o treime din copii fuseseră smulşi de lângă părinţii lor şi trimişi la Baris