Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

— Bun, zisei. Asta înseamnă că în momentul în care mă pregătesc să cobor panta asta pe schiuri, dacă Il rog pe Dumnezeu să mă ajute să schiez mai bine, o face? — Bineînţeles, răspunse Diaconul. — Chiar şi pe acolo? întrebai arătând panta cea mai abruptă şi mai periculoasă a râpei, acolo unde nu a mai schiat nimeni până acum? — Da, chiar şi acolo. Dumnezeu îţi va auzi rugăciunile, Serghei. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 39 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — Am să văd, replicai eu. Toată lumea mă privea când mă îndreptai către o pantă a râpei care cobora aproape vertical. Mă oprii pe marginea pantei, cu schiurile în picioare, gata să mă arunc. Dar gâtul mi se usca. Era panta cea mai grozavă pe care mă hazardasem vreodată. Imi era frică. — Pune-te pe rugat! îi urlai Diaconului şi mă aruncai. lute ca glonțul, coborâi aproape în linie dreaptă. Spre marea mea surpriză, rămăsei pe picioare, apoi mă oprii brusc în josul colinei! Imi ridicai privirile şi strigai: — Hei, Diacone, a mers! Urcai din nou panta ducându-mi schiurile. Îi dădui Diaconului o palmă pe spinare şi-i spusei: — Bătrâne, nu-i rău. Tu şi cu mine, nu trebuie să ne despărțim, Diacone. În timp ce tu te rogi, eu devin campion la schi. larăşi coborâi panta cu siguranță şi câştigai viteză; dar căzui şi mă lovii la față. Din acel loc şi până jos schiai mai mult pe nas decât pe picioare şi mă oprii nenorocit pe fundul râpei. Se puseră toţi pe râs, până să ridic eu privirile; apoi se opriră. Diaconul aştepta şi el, un pic temător. — la zi, Diacone, îi strigai, ce s-a întâmplat de data asta? A adormit Dumnezeu? Urcai colina, ridicai braţele şi spusei: — Ei bine, eu cred că Dumnezeu nu poate auzi tot timpul, nu-i aşa, Diacone? El se simţi uşurat. Unii băieţi din orfelinat îl urau pe Diacon pentru că el mergea foarte bine cu şcoala şi se părea că toţi ceilalţi erau puşi în umbră. Din fericire, nu era în clasă cu mine, altfel probabil că nu l-aş mai fi iubit. Când unii băieţi se luară de el şi-l chelfăniră de mai multe ori, aflai şi dădui ordin ca aceasta să înceteze. Ei totuşi continuară să-l necăjească şi să-l chinuie. Într-o zi, îl întrebai: — Diacone, ce vrei să te faci? — Păi, făcu el, mi-am dorit întotdeauna să merg la o şcoală biblică, spre a studia Biblia mai profund. Asta sper eu să fac, Serghei, şi mă rog lui Dumnezeu să-mi dea într-o zi posibilitatea asta. Nu voia niciodată să vorbească despre familia lui. Într-o zi, îl surprinsei pe un băiat punându-i următoarele întrebări. — Diacone, unde sunt tatăl şi mama ta? De ce te afli tu aici? O mare tristețe puse stăpânire pe Diacon. Cred că în viaţa mea nu mai văzusem ochi atât de trişti. Avea privirea pierdută în hău, iar emoția îl gâtuia. Nu putea scoate un cuvânt; se ridică şi se duse în dormitor. Il urmai şi-l găsii culcat pe burtă, în pat la el; îşi ascunsese capul sub pernă şi hohotea de plâns. Am aflat ulterior că mama şi tatăl lui erau oameni car