Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

i prieteni şi numeroase rude. Se fumează mult haşiş în regiune, ştii, şi cred că pot vorbi cu cunoscuţii mei ca să cumpărăm puţin. Aha! Aha!, îmi zisei. Aici voiau să ajungă. — Am putea face rost, continuă Mihail foarte aţâţat, şi să-l vindem aici. Mă gândii o clipă. La prima vedere, ideea nu părea deloc rea. — De ce nu? replicai. Am putea face o grămadă de bani. — Perfect, şi n-o să fie greu. — Dar unde o să-l depozităm! Întrebai, — Unde? ia să vedem... la orfelinat. — Ţi-ai pierdut minţile, Mihail? — Nu, mi se pare o idee genială. Cui i-ar trece prin cap să caute droguri într-un orfelinat? — Mda! Nu-i rău. — Sigur, vom putea să vindem în cantităţi mici în Novosibirsk. Oraşul geme de tineri care nu vor decât să cumpere. — De unde am putea începe? întrebai. — Nick - este asociatul meu - şi noi am vorbit deja. Plecăm cu trenul spre Turkestan în trei sau patru zile. Cu ajutorul “vistiernicului" nostru, adunarăm bani cât fu posibil, iar Mihail şi cu Nick luară trenul cu destinaţia regiunile sudice ale Rusiei asiatice pentru a stabili contacte. Se întoarseră în Barisevo cam trei săptămâni mai târziu, surâzători. Văzându-i astfel, fui sigur că reuşiseră. Găsirăm o ascunzătoare bună pentru haşiş la orfelinat, care se dovedi a fi un paravan excelent pentru noile noastre afaceri. Mihail începu să vândă drogul imediat ce-l desfăcurăm. Unii dintre băieţii mai mari din orfelinat fură primii lui clienţi şi fumau în ascuns. Nu avurăm a ne teme prea tare de Unchiul Nichi, de Irina cea Mare şi de ceilalţi unchi şi mătuşi; după cum mergeau lucrurile, şi mai ales în timpul lunilor de vară, orfelinatul funcţiona de-o manieră autonomă, disciplina era foarte relaxată şi avură loc foarte puţine controale. În orice caz, noi, băieţii, învăţaserăm să ne descurcăm singuri şi ştiam să le evităm. Mai apoi merserăm la Novosibirsk, stabilirăm anumite contacte cu tineri de acolo şi reuşirăm să ne desfacem marfa încă de la primire. Într-o zi, în timpul uneia dintre călătoriile noastre de afaceri, ne întâlnirăm pe stradă cu Nikolai Povaieiev. Ne îmbrăţişarăm şi ne băturăm pe spate. Era pentru prima oară când îl întâlneam de când părăsise Barisevo pentru a fi trimis într-un alt orfelinat. Îmi povesti că se alăturase unei organizaţii criminale din Novosibirsk, care făcea parte dintr-o reţea cu ramificații în toată ţara. Aflai mai târziu că fiecare stat al U.R.S.S. fusese împărţit în regiuni şi că fiecare regiune era atribuită unei organizaţii criminale. Povaieiev îmi relată că participase la un congres în apropiere de Moscova în cursul căruia şefii bandelor criminale din întreaga Uniune Sovietică se întâlniseră în secret pentru a zona ţara. Imi povesti de asemenea cum legase prietenii solide cu unii dintre aceşti şefi, dintre cei mai de vază. — Asta nu mă miră, Nikolai, îi spusei. Tot tu ai rămas, reuşeşti să te faci acceptat de oricine. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 44 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa!