Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

ei bune forme fizice şi ştiam că drogurile îmi puteau distruge corpul. Cum doream din toată inima să devin foarte puternic şi să rămân în continuare, îmi aplicam mie însumi o disciplină foarte strictă. Această minoră activitate nu era decât o distracţie pentru a câştiga ceva bani ca să-mi acopăr nevoile. Nimic mai mult. Apoi se produse ceva care dădu peste cap traiul meu relativ confortabil. Într-o zi călduroasă purtam haine uşoare de vară şi în buzunarul cămăşii aveam nişte haşiş pe care voiam să-l dau unor prieteni de la Barisevo. În tramvai în Novosibirsk eram înghesuiți ca sardalele, ceea ce ne făcea pe toţi să transpirăm şi mai mult. Eram împins şi strivit şi, deodată, unul dintre pacheţelele cu drog se sparse şi mi se împrăştie în buzunarul cămăşii. Haşişul are un miros particular, uşor de recunoscut. Coborâi din tramvai lângă un chioşc de ziare. Mă îndreptam spre el să cumpăr un ziar, când un bărbat înalt şi solid mă aborda şi-mi zise: — Vino puţin, tinere, aş vrea să te întreb ceva. Începui să bănuiesc că ceva nu era în regulă, totuşi îl urmai până într-o străduţă întunecoasă. Nu-mi era frică de el. Eram foarte tare la judo. Să mă descurc singur cu un om nu-mi punea niciodată probleme. Îmi era indiferent dacă era mai mare şi mai puternic decât mine. ÎI întovărăşii deci fără teamă. Odată ajunşi pe străduţă, îmi zise: — Ai droguri. — Nu, nu am de loc, minţii eu. Mă înhaţă de cămaşă în timp ce eu mă pregăteam să-i aplic o lovitură de karate, urmată de o priză de judo. Nu aveam nici o idee despre ceea ce se petrecea în spatele meu. Exact în momentul în care ridicai mâna să-i aplic lovitura simţii o durere usturătoare în spate, ca şi cum mi-ar fi vărsat cineva ulei fierbinte. Unul dintre acoliţii lui se apropiase de mine prin spate, pe furiş, şi mă înjunghiase cu un cuţit. Capul începu să mi se învârtă. Simţii cum îmi pierd puterile, mă lua ameţeala şi, căzând la pământ, îmi pierdui cunoştinţa. Când îmi revenii, mă găseam la spital. O întrebai pe infirmieră ce se întâmplase. — Te-au găsit pe o străduţă, răspunse ea. Ai pierdut mult sânge. Dacă nu te găseau, mureai din cauza hemoragiei. Lovitura de cuţit ţi-a perforat o arteră principală. Le dădui de ştire lui Boris şi lui Nikolai unde mă aflam şi veniră să mă vadă. În timpul vizitei, Nikolai se apropie şi-mi zise: — Serghei, descrie-mi-i pe cei doi haidamaci. Îi spusei: Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 46 IPTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — Păi eu nu l-am văzut decât pe unul. — Cum arăta? Îmi aminteam bine şi putui face o bună descriere. — Nu-ţi fă griji, Serghei! Ne ocupăm noi de el. Câteva zile mai târziu, Nikolai reveni şi zise: — Ei bine, Serghei, am avut grijă de cei doi amici ai tăi. N-au să mai deranjeze pe nimeni. — Ce-i cu ei? — Păi, am vorbit cu prietenii mei şi i-au găsit imediat. N-am să-ţi spun ce au păţit, dar totuşi să ştii că n-au să mai supere niciodată pe nimeni. Cunoscându-l pe Povaleiev,