← Research LibraryExact extracted unit
Indexed source
Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov
Available for full-text research. Open the source to inspect original-language passages and page references.
VerificationThe full text is searchable; full source verification is not yet recorded.
Citation checksNo verified references are recorded yet
Research profileNot current yet
Text fragment 55 (not an original page number)
Unit 55 of 169. Only the selected source passage is shown.
ghicii că erau pe fundul fluviului Obi.
După aproape două săptămâni şi jumătate, mă lăsară să ies din spital. Boris şi Nikolai mă
duseră la orfelinat, să mă refac.
Doctorii declaraseră că dacă ar fi pătruns un pic mai adânc sub coastă, lovitura mi-ar fi fost
fatală. De altfel, dacă nu m-ar fi descoperit decât puţin mai târziu, aş fi murit din cauza
hemoragiei.
Culcat în patul meu la orfelinat, servit de locotenenţii şi de sclavii mei, avui tot timpul să mă
gândesc, în timp ce mă refăceam după rană.
Vedeam din ce în ce mai limpede că ajungeam la o cotitură în viaţa mea. Trebuia fie să urmez
calea aleasă de Nikolai Povaleiev şi să mă angajez mai adânc în acest mediu, fie să mă pun
serios să-mi construiesc propria-mi carieră în organizaţia comunistă. Le experimentasem pe
amândouă şi nu ştiam într-adevăr ce drum îmi convenea mai bine. Aspectul moral al problemei
nu intra la socoteală. In definitiv, la câţiva metri depărtare, în micul cimitir al orfelinatului,
zăcea corpul lui Sasa, o fiinţă bună, care nu fusese nici atât de rezistentă, nici atât de dură
pentru a supravieţui. Dacă nu aveam grijă de viitorul meu, aveam să îndur aceeaşi soartă.
Trebuie să mărturisesc că eram puţin tulburat. Mă gândeam la lrina cea Mare care se impunea
cu medalia ei. Partidul Comunist o recompensase şi la rându-i avea şi ea multă grijă de sine.
Dar avea şi mai puţine scrupule decât anumite persoane din lumea interlopă cu care avusesem
eu de-a face.
Dar îmi dădui seama că eram atras mai ales de politică şi de învăţătură. Tovarăşul Skripko,
directorul comunist al şcolii, aprecia că aveam talent şi capacitate intelectuală. Cu ocazia
studierii scrierilor lui Lenin şi a scopurilor şi obiectivelor comunismului, mă ataşai lor cu pasiune
crescândă. Voiam să fac politică sau să lucrez pentru Partid.
Şi aşa mi-am formulat opţiunea, întins în patul meu. Voi face carieră în sânul Partidului, cu
ajutorul directorului comunist al şcolii. Voi discuta asta cu el cât mai curând posibil şi-l voi
întreba cum ar trebui, după opinia sa, să-mi orientez viaţa şi cariera. Voi renunţa la toate în
afara muncii de la Uniune şi mă voi dedica în întregime în văţăturii. Voi pune astfel un punct
final fazei temerare a. vieţii mele. Acum a veam nevoie să studiez şi samă disciplinez.
Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 47
IPTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa!
Capitolul 9
Am ales cariera militară
Pierdui încetul cu încetul contactul cu Nikolai Povaleiev, cu Boris şi Mihail Kirilin; ei îşi continuau
activitatea în lumea interlopă cumpărând şi vânzând droguri. Îi vedeam uneori, la sfârşitul
săptămânii, când mergeam la Novosibirsk. Învățătura şi obligaţiile pe care le aveam ca şef al
Uniunii Tineretului Comunist îmi ocupau tot mai mult timp. Eram foarte exigent în obiectivele şi
scopurile pe care le prevedeam pentru Uniunea noastră. Începui să am reputaţia de a fi un şef
care ştia să-şi facă lumea să funcţioneze. Hotărâsem că organizaţia mea de tinere
Source excerpts
[Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov. Мемуары Сергее Курдацова, описывающие его попытку бегства из Советского Союза на борту русского траллера Eloghin, столкновение с штормом в Тихом океане и внутренние переживания. Ис] larta-ma, Nataa! de Serghei Kurdakov Traducere de MIRCEA TEFANCU CAPITOLUL 1 CAPITOLUL 2 CAPITOLUL 3 CAPITOLUL 4 CAPITOLUL 5 CAPITOLUL 6 CAPITOLUL 7 CAPITOLUL 8 CAPITOLUL 9 CAPITOLUL 10 CAPITOLUL 11 CAPITOLUL 12 CAPITOLUL 13 CAPITOLUL 14 Traducere de MIRCEA TEFANCU Serghei Kurdakov - lart-m, Nataa! CUPRINS Furtun оn Lupta pentru supravieuire Familia (I15 [Dai DU DEL ea cc 070 a nas na O i cele fetele ai Оn rzboi Matьilй nota tu e an bal ga ao a tate Rege оn Verk- eieae AA PNDR N MIRROR AIR CT RR RTR IRI ARI RR ARI RI criminal se Afectat RUSIEI eee DIR O O AIR RI ORION RENI…