Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

a Siberiei, care defila rapid, alte feţe începură să mi se prezinte: Ivan Cernega, Alex şi Vladimir Lobuznov, Nikolai Soskin, Nikolai Povaleiev, Boris Lobanov, Mihail Kirilin, Alex Popov, “vistiernicul” nostru şi toţi vechii mei prieteni. Unii deveniseră hoţi, alţii traficanţi de droguri, iar alţii asasini. Aproape toţi avuseseră necazuri serioase. Bunul meu prieten lvan Cernega era condamnat la numeroşi ani de închisoare, iar Alexandr fusese împuşcat. Asta mă făcea să-mi dau seama de numărul de băieţi şi de fete din orfelinatul din Barisevo care deveniseră criminali, bandiți său prostituate. Cei slabi, ca Saşa Ognev, muriseră sau se sinuciseră. Mă gândii la Diacon şi mă întrebai ce se va alege de el? Unde se va duce? Va apuca el ziua când să intre în acea şcoală biblică la care visa atâta? Bineînţeles că nu. Era un loc în societate pentru un asemenea copil? Toţi ceilalţi “orfani oficiali" smulşi de lângă părinţii lor mi se îmbulziră în memorie. Ce aveau să devină? Trenul traversa întinderea vastă gonind către Moscova şi curând mi se păru că roţile îşi schimbaseră mesajul şi-mi ziceau: „Fii tare, fii tare". Şi-mi dădui seama că era esenţial să iau aminte la mesajul roţilor. După o călătorie lungă şi obositoare, trenul intră în gara Kazan, din Moscova. Coborâi şi începui o şedere de două zile în capitala ţării noastre. Primul loc unde mă dusei fu mormântul lui Lenin. Ajungând acolo, mă aşezai la coadă şi aşteptai răbdător în picioare timp de mai multe ore înainte de a putea intra. Ca octombrist, fusesem nepotul lui Lenin, iar ca şef al Uniunii Tineretului Comunist, fusesem fiul lui. Într-o zi, ca membru deplin al Partidului Comunist, urma să fiu tovarăşul lui. Intrând în acest sanctuar liniştit şi apropiindu-mă de rămăşiţele pământeşti ale Tătucului Lenin, fui cuprins de un sentiment de teamă şi de venerație. Mă apropiai şi privii în linişte corpul omului care-mi ocupase atâtea ore de studiu şi care pentru mine era un dumnezeu. El stătea la originea “religiei' mele care îmi permisese să cred în ceva pentru prima oară în viaţă. El mă învățase egalitatea, fraternitatea şi ajutorul pe care cei puternici trebuiau să-l dea celor slabi. Mă închinai şi-i adresai o rugăciune. Fu cu siguranţă o rugăciune. Nu pot descrie asta în alţi termeni. Mă rugai: „Ajută-mă în viaţă, Tătucule Lenin. Ghidează-mă şi condu-mă când voi avea nevoie. Ajută-mi să-ţi înţeleg învăţătura şi să mă conformez ei. Înlătură obstacolele şi pericolele de pe drumul meu şi din viaţa mea. Ascultă-mă şi îndrumă-mă. Ajută-mă, Tătucule Lenin". Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 50 IPTA Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Ridicai ochii mai privii corpul neînsufleţit al lui Lenin câteva minute şi plecai. Într-un fel, mă simţeam mai puternic şi mai apt să înfrunt ceea ce mă aştepta. A doua zi, luai trenul către Leningrad, la mai bine de 700 de kilometri nord-vest de Moscova, şi ajunsei puţin după aceea pentru a începe un capitol nou în viaţa me