Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

a: o carieră de ofiţer naval mi se deschidea înainte şi mergeam să studiez la Academia Navală “Alexandr Popov". Când eram la Barisevo, încercasem să fac să se creadă că unchiul meu Alex Popov dăduse numele Academiei. Când văzui Leningradul întâia oară, înţelesei imediat de ce fusese numit “regele oraşelor sovietice" şi de ce Voltaire, în secolul al 18-lea, spusese: “Măreţia tuturor oraşelor Europei nu o poate egala pe cea a Sf. Petersburgului" (vechiul nume al Leningradului). Leningradul oferea un amestec rar: măreţia eternă a Rusiei se alia la cultura lui modernă. Fu numit adeseori capitala țarilor şi leagănul comunismului. Purtă timp de secole numele fondatorului său, Petru cel Mare. Numele actual îi fu atribuit în 1924, în onoarea lui Vladimir Ilici Lenin, care într-o zi de octombrie 1917 declanşa insurecția care transformă Sfânta Rusie în Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. Formând primul guvern comunist din istorie, el declanşa o explozie ideologică care avea să zguduie şi să schimbe faţa lumii. Un panou uriaş de 30 m înălţime îi purta portretul şi se profila deasupra străzilor, dominând celebra piaţă a Palatului din Leningrad. Oraşul corespundea descrierilor pe care le citisem şi imaginilor pe care le văzusem: este un oraş al podurilor. Sunt aproape 600 de poduri care trec peste numeroasele canale şi râuleţe ce se întretaie cu străzile. Imi amintesc că linia trasată de oraş în văzduh mi se părea deosebit de joasă pentru un oraş de 4.000.000 de locuitori. Dar aveam să aflu că aceasta se datora legii care limita toate clădirile cu excepţia bisericilor - mai exact a turlelor lor - la o înălţime care să nu depăşească cei 31 m ai palatului de iarnă al țarilor. Parcursei de la un capăt la altul Bulevardul Nevski, artera principală a oraşului, şi încă îmi aduc aminte de nenumăratele magazine, restaurante şi cafenele care mărgineau trotuarele acestei artere, lungă de aproape 5 km. Îmi veni brusc în minte descrierea unuia dintre poeţii noştri. După el, bulevardul Nevski era “cea mai romantică stradă din lume". Şi era adevărat. Leningradul este totodată un oraş cu muzee; cel mai remarcabil este muzeul Ermitaj; se află în palatul de iarnă, care are 1100 de camere şi care iniţial aparţinea Ecaterinei cea Mare. Ghizii povestesc vizitatorilor că dacă ar privi fiecare obiect expus câte un minut, le-ar trebui 12 ani pentru a le face un tur complet. Mai bine de 3.000.000 de vizitatori trec pragul muzeului în fiecare an. Celor mai mulţi dintre locuitorii Leningradului le place să evoce trecutul istoric al oraşului, şi pe bună dreptate, dată fiind rezistenţa lor eroică şi îndârjită în timpul celor trei ani de asediu impus de Hitler şi masacrarea celor 200.000 de soldaţi şi a peste 1.000.000 de locuitori. Una dintre zilele cele mai grele ale asediului nazist a fost aceea când mai mult de 8.000 de cetăţeni îşi găsiră moartea în 24 de ore. Oraşul însuşi se ridicase în mod remarcabil după starea de distrugere în ca