Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

care urmă, mă ocupai de organizaţia de tineret comunist a secţiei de radio a Academiei Navale. Organizarăm cursuri şi predam teoria comunistă şi, pentru propria mea formaţie, asistam la conferinţe de geopolitică şi de actualități. Regimul şi disciplina de la Academia Navală erau rigide şi dure, dar pentru mine, după viaţa petrecută în orfelinat, Academia reprezenta o ameliorare. In vreme ce alţi cadeți, care duseseră o viaţă mai ferită de greutăţi nu suportau acest regim şi plecau, eu mă simţeam bine şi puteam să-mi îndeplinesc total satisfăcător munca pe care o aveam de făcut mai cu seamă în cadrul Uniunii Tineretului Comunist. La sosirea mea în Academie, făcui cunoştinţă cu Pavel Sigorski, care avea să devină unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Era un cadet mai vechi şi provenea din partea aceea a Poloniei care fusese anexată de U.R.S.S. în urma războiului. Cum era un polonez naţionalist, nu vorbea decât poloneza în prezenţa mea. Asta ne amuza, iar el îmi zicea: — Dacă vrei să vorbeşti cu mine, va trebui să înveţi poloneza. Găsii bună ideea şi-i cerui aşadar să mă înveţe, ceea ce şi făcu. Curând, începurăm să vorbim între noi doar în limba lui maternă. Eram adeseori de gardă la poarta Academiei. Într-o dimineaţă de duminică, văzui nişte oameni traversând un teren învecinat. — Cine sunt? îl întrebai pe cel cu care eram de gardă. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 52 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — Nişte credincioşi. Îi urmării cu privirea. Fuseseră întotdeauna pentru mine, şi încă mai erau, un obiect de mare curiozitate. — Unde se duc? mai întrebai. — A, răspunse el, este o biserică acolo, după copacii ăia, şi se duc la ea. Era adevărat. Aici, la periferia Leningradului, o biserică primise permisiunea de a rămâne deschisă. Toţi credincioşii din oraş care doreau să participe la un serviciu de cult, trebuiau să se întâlnească la ţară. Fui impresionat. Îmi aminteam că citisem la şcoală în constituţia noastră, a Uniunii Sovietice, că toţi cetăţenii aveau dreptul la o totală libertate religioasă, atât în planul credinţei, cât şi în planul serviciilor de cult. Şi mă gândii: Este adevărat. Libertatea religioasă există în Uniunea Sovietică. Credincioşii se duceau în mod deschis la biserică. Era o dovadă a libertăţii religioase. Lunile de iarnă ale lui 1967 şi de primăvară ale lui 1968 se scurseră cu repeziciune. Activitatea mea în cadrul Academiei Navale mă captiva tot mai mult. Toate materiile mă interesau puternic, dar cursurile de marxism-leninism şi de politică îmi produceau o bucurie deosebită. Eram într-adevăr pasionat şi învăţam din greu. Fui fericit când sosi luna aprilie, pentru că mă hotărâsem să plec în călătorie în timpul vacanței de primăvară, să merg la Novosibirsk şi la Barisevo. Îmi petrecui vacanţa în mod minunat. Mă bucurai mult să-mi revăd vechii prieteni. Dar ceea ce mă impresiona cel mai mult în timpul celor două săptămâni de vacanţă fu un incident care se pe