Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

ulţi tineri în această mulţime ce fremăta, căutând să intre în modesta sală pentru a se ruga. În cele din urmă, o dată credincioşii împrăştiaţi de poliţie şi circulaţia restabilită, autobuzul porni mai departe către Barisevo. Scena pe care tocmai o trăisem mă urmări multă vreme. Ea îmi produse o puternică impresie pe care aveam s-o resimt de multe ori. Îmi petrecui restul vacanței cu prietenii mei de la Barisevo şi Novosibirsk, cu care avui multe clipe fericite. Dar curând, vacanţa se sfârşi, iar eu trebui să mă reîntorc la Leningrad. La întoarcere, muncii mai din greu ca oricând. În iulie 1968, terminând un an la Academia Navală din Leningrad, primii ordinul să-mi continui studiile la Academia Navală din Petropavlovsk, în provincia Kamceatka. Eram cu adevărat mulţumit. Acest transfer era un privilegiu. Academia Navală din Petropavlovsk era o instituţie importantă a Extremului Orient sovietic, situată pe ţărmul pacific al U.R.S.S., la nord de Japonia. Kamceatka era denumită “ochii Rusiei". Era o promovare importantă să fii transferat la această Academie navală. Aproape toate navele flotei sovietice se găseau în această regiune şi fui încântat de această şansă. Îmi luai rămas bun de la prieteni, inclusiv de la prietenul meu polonez, despre care nu aveam să mai ştiu nimic câtăva vreme. Permisia mea militară îmi îngăduia o lună şi jumătate de vacanţă înainte de a mă prezenta la noua mea instituţie. Mă hotărâi să-mi petrec vacanţa cu prietenii mei din Novosibirsk. Privind pentru ultima oară Leningradul, încercam o mare tristeţe. Simţeam că n-am să uit niciodată lungile zile pasionante de formare şi că-mi voi aminti cu siguranţă întotdeauna de frumuseţea fără seamăn a acestui mare oraş. Călătoria a decurs fără nici un incident de la plecarea din Leningrad şi până în apropierea periferiilor Moscovei. Atunci se petrecu ceva ciudat. Auzii zarvă în vagonul dinaintea celui în care mă aflam; fiind curios din fire, mă hotărâi să văd ce se întâmpla. Traversai aşadar vagonul nostru în pas degajat şi intrai în următorul. Aici găsii trei tineri, mari şi zdraveni, care snopeau în bătaie un băieţel cu înfăţişare studioasă, cu ochelari groşi şi pielea albă. — Dă-ne banii, îi ziceau, altfel îţi frângem mâna. Puştiul tremura ca o frunză bătută de vânt. Unul dintre vlăjgani stătea în picioare cu faţa la ceilalţi călători şi avea grijă ca nimeni să nu intervină în timp ce ceilalţi doi se ocupau de băiat. Nu mi-au plăcut niciodată brutele şi ceea ce văzui mă scoase imediat din fire. Imi smulsei centura militară, mi-o înfaşurai pe mână astfel încât catarama să-mi folosească pentru lovit şi mă repezii către băiat. Când cel care stătea de gardă înainta să mă oprească, mă aruncai asupra lui şi-l apucai de gât cu o priză de judo, apoi îl izbii de perete şi-i zdrobii figura cu boxul meu improvizat. Se prăbuşi fără cunoştinţă. Ceilalţi doi erau pe cale de a scoate banii din portofelul băiatului. — Lăsaţi banii, le spusei