Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

, altfel o încasaţi şi voi la fel! Îşi văzură tovarăşul întins inconştient la pământ, înaintai să mă arunc asupra lor, dar dădură înapoi spunând: — Bine, bine, ne retragem. Coborâră în gara următoare, luându-şi prietenul cu ei. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 54 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Băiețelul era, evident, complet năucit. ÎI ajutai să-şi adune banii, apoi îl luai de mână, îl liniştii şi spusei să se aşeze. Din discuţie, aflai că îl cheamă Mihail Koptelov. Ezitai un moment dacă să-l întreb despre numele lui. Era prea puţin probabil să existe vreo legătură între el şi persoana la care mă gândeam eu. Dar, în cele din urmă, îl întrebai: — Eşti, din întâmplare, înrudit cu celebrul scriitor Konstantin Koptelov? — Desigur. Este tatăl meu. — Tatăl tău! exclamai. Eram într-adevăr impresionat. Numele acesta, Konstantin Koptelov este cunoscut tuturor iubitorilor de carte din U.R.S.S. Este unul dintre cei mai celebri şi populari scriitori din Rusia; a luat premiul Lenin pentru literatură. Numele său era cunoscut în toată Uniunea Sovietică. Din acel moment, îi vorbii cu un interes crescut. Mihail mă întrebă cine eram şi încotro mergeam, iar eu îi spusei. — Ascultă, zise el, pentru că eşti la Moscova, Serghei, de ce nu ţi-ai întrerupe călătoria să vii la noi, să-i cunoşti pe părinţii mei? Senzaţional, îmi spusei, o ocazie de a-l cunoaşte pe Konstantin Koptelov! Nu-mi trebui mult timp pentru a mă hotărî. — De acord, încuviinţai. Oricum, am de aşteptat câteva ore. Mă simţeam foarte tulburat de ideea de a întâlni pe unul dintre cei mai mari scriitori ruşi. Coborând din tren, luarăm metroul pentru a merge la Mihail; odată ajunşi, mă prezentă părinţilor lui şi le povesti ce se întâmplase în timpul călătoriei la întoarcere. Tatăl lui îmi strânse mâna şi-mi mulţumi pentru că sărisem în ajutorul fiului lui; mama lui surâse, îmi fu şi ea foarte recunoscătoare. Apoi, ea adăugă: — Serghei, ai timp să iei masa de seară cu noi? Masa este ca şi gata. Ne-ar face plăcere să rămâi, iar tu ai avea tot timpul să prinzi trenul pentru Novosibirsk. Fui încântat şi acceptai invitaţia din toată inima. Fără să mai întârziem, aşezaţi în jurul mesei, ne înfruptarăm cu bucatele pregătite de doamna Koptelov şi stăturăm la taclale ca nişte vechi prieteni. Domnul Koptelov începu să mă întrebe despre trecutul meu, despre ocupaţia mea prezentă şi despre proiectele de viitor. li povestii aşadar viaţa pe care o dusesem în orfelinate. Părea fascinat. Mă asculta atent şi îmi cerea mereu mai multe detalii. După masă, trecurăm în salon pentru a ne continua conversaţia şi a mai bea un pahar înainte să mă conducă la gară. — Serghei, zise el la sfârşit, ascultându-te vorbind, m-am gândit. Sunt convins că povestea ta şi povestea orfelinatului de la Barisevo ar putea să furnizeze materialul pentru o carte fascinantă. Rămăsei blocat. Nu mă gândisem niciodată la asta. Începu să-mi pună şi alte întrebări şi zise: — A