Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

a. S-ar fi spus că aveam câte un sac de cărămizi prins de fiecare picior, pentru a mă face să mă duc la fund. Numai faptul de a mă menţine la suprafaţă era o luptă. Un val mare se sparse asupra mea şi mă făcu să dispar sub apă. Crezui atunci că nu voi mai reuşi să urc. Ca prin minune, mă trezii la suprafaţă, tuşind, scuipând şi căutând să-mi regăsesc suflul. Cizmele! Ce greşeală! Trebuie să le scot! Aveam impresia că această mică eroare mă va costa viaţa. Serghei, îmi zisei, eşti un om mort. Trebuia neapărat să-mi scot cizmele astea - şi încă repede -altfel următorul val se năpustea asupra mea şi mă băga definitiv sub apă. Imi desfăcui iute cuțitul prins de braţ şi-mi tăiai partea de jos a pantalonilor. Apoi îmi smulsei de pe mine primul strat de îmbrăcăminte: pulovărul cel gros. Imi băgai capul sub apă şi mă apucai să tai şi să sfâşii cizma stângă. Lucru curios, într-un asemenea moment de disperare, mă gândii la un vechi dicton pe care mi-l repetasem adesea: „Mi-ar place să mor cu cizmele în picioare". Dar nu-mi imaginasem niciodată că tocmai cizmele ar fi acelea care mi-ar provoca moartea! Tăiai în lung şi-n curmeziş, dar pielea îmbibată cu apă nu ceda. Incă o dată respirai adânc şi plonjai sub apă, mânuind cuțitul cu disperare. Ştiam că în cazul în care nu reuşeam să scap de cizme cât mai repede, nu mai aveam să ies la suprafaţă niciodată. Bâgai cuțitul în partea de sus a cizmei stângi îmbibate cu apă şi începui să sfâşii cu toate puterile. Pielea cedă! In momentul în care cuțitul intră în piele, mă înfiorai. Urcai încă o dată la suprafaţă pentru a respira, apoi coborâi iarăşi pentru a-mi termina treaba. După cea de-a treia tentativă, cizma stângă dispăruse. Dar cizma dreaptă nu voia să cedeze! Mă apucai să crestez cu disperare, dar în loc de cizmă, era cât pe ce să-mi tai glezna. In cele din urmă reuşii să bag lama cuţitului corect şi începui să trag - simţii atunci cum cedează pielea. In fine, mă eliberasem de acea greutate de plumb. Dar eram prea istovit pentru a mă bucura. Trecuse aproape o oră de când mă aflam în apă. Abia mă eliberasem de cizme şi devenii conştient de un nou obstacol: ceața! O ceaţă atât de groasă încât putea fi tăiată cu cuțitul, mă învăluise protector, e drept, dar îmi ascundea acum şi vaporul ale cărui lumini îmi serviseră ca puncte de reper. Ploaia tot mai violentă şi valurile din ce în ce mai mari şi mai furioase îmi făceau şi mai dificilă orientarea. Oare în ce direcţie se afla ţărmul? În vârtejul de ceaţă şi pe ploaia asta care te orbea, îmi era imposibil să mă opresc. In ce direcţie era uscatul? În ce direcţie trebuia să înot? Pierdui nordul şi avui impresia că m-am rătăcit! Ploaia puternică, curgând şuvoi, îmi biciuia faţa şi creştetul. Totul îmi era împotrivă. Fără busolă şi fără pic de vizibilitate, n-aveam decât slabe speranţe să mai ajung cu bine pe uscat. Imi era imposibil să văd la mai mult de un metru în faţa mea. Erau de acum două ore de când mă epuizam în ape. În