Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

e care mă mai credeau capabil! Asemenea lucruri erau un sacrilegiu pentru mine. Acest om, un necunoscut, ataca sistemul în care eu credeam şi nu-mi plăcea de loc ceea ce-l auzeam spunând. Incercai să mă fac că nu aud, dar el nu mai înceta să bată câmpii, iar eu trebuia să-l ascult, vrând-nevrând. — Ştii ce-mi dădură, băiete? Hai, nu te supăra; fuseseră buni cu mine. Îmi dădură piciorul ăsta din lemn şi un pumn de ruble în fiecare lună, care-mi permitea să trăiesc ca vai de mine, apoi mă dădură afară! lar după aia - şi-mi păru că rezervase asta pentru a concluziona - mi-au mai dat şi altceva. Ştii ce? O grămadă de medalii. Şi scormoni în buzunar şi scoase un pumn plin. — Vezi, am lucrat serios pentru ei în Ungaria; şi la Norilsk, de asemenea! Îmi zdrăngănii medaliile în faţă şi apoi continuă: — Medalii! La ce servesc? Mă hrănesc? Îmi plătesc chiria? Uită-te bine la mine, băiete! Se întrerupse pentru a-mi lăsa timp să-l examinez bine din cap până-n picioare - ceea ce şi făcui. Nu puteam decât să-i dau dreptate. Spunea că era bătrân şi că nu mai valora nimic; îmi arătă iarăşi gamba lui din lemn şi-mi repetă că nu avea decât 45 de ruble pe lună. Nu corespundea ideii pe care mi-o făcusem despre un funcţionar comunist loial, la pensie. Medaliile, da. Dar nu mizeria, nici amărăciunea, nici toată aceasta situaţie disperată. Apoi începu să tuşească. Medailiile îi căzură din mână şi se împrăştiară în ţărână în jurul nostru. incepu să scuipe sânge, îşi scoase batista din buzunar şi-şi şterse sângele de la gură, apoi căzu în genunchi în noroi şi începu să grebleze pământul cu degetele în căutarea medaliilor lui. Mă ridicai şi plecai. “Ei bine, dacă ceea ce mi-a spus bătrânul este adevărat, asta aparţinem orice caz trecutului. Eu trebuie să trăiesc pentru viitorul meu, trebuie să privesc înainte şi să nu mă abat." Fusesem învăţaţi că numai proştii se cramponează de problemele trecutului. Partidul nostru avusese, desigur, probleme în trecut, când ţara noastră era tânără. Ţara noastră cunoscuse războaie şi suferise mult la începuturile noului regim. Trebuise să accepte unele mici nedreptăţi. În care ţară nu sunt uşoare nedreptăţi? Dar toţi acei morţi pentru a construi un oraş! Puteam atunci vorbi de uşoare nedreptăţi? Deliberai în mine însumi şi luai hotărârea să-mi gonesc toate acestea din minte. În orice caz, nu reuşeam să-mi răspund cu adevărat la întrebări, iar viaţa trebuia să meargă înainte pentru mine, indiferent de soarta acestui personaj demn de milă, care se ţâra prin noroi, ca să-şi caute medaliile. Tot străduindu-mă să-mi alung din minte acest incident tulburător. Începui să mă pregătesc de plecare. În curând, aveam să fiu în drum către Extremul Orient sovietic şi către o nouă carieră pasionantă în marina sovietică. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 60 IDT Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! Capitolul 10 Afectat ochilor Rusiei „Portul de la marea fermecată", Vladivostokul, fu prima mea oprir