Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

avea fără nici o îndoială dreptate. Ca şef al Uniunii Tineretului Comunist a bazei, mi-i făcusem prieteni pe toţi secretarii de Partid de sub ordinele mele. La rândul lor, ei îi cunoşteau pe toţi elevii din bază. N-aveam decât să spun: „Îmi trebuie trei băieţi, daţi-mi-i pe cei mai zdraveni," iar ei o şi făceau. Aveam contactele şi autoritatea de a alege dintre cei 1.200 de elevi ofiţeri ai bazei. — Câţi oameni vă trebuie? ÎI întrebai pe Azorov. — Cel puţin 20, răspunse el. Nu vor fi folosiţi toţi odată, nici de fiecare dată, dar ne trebuie cel puţin 20 de oameni la dispoziţie pentru a face faţă tuturor problemelor. Incepui deja să-mi imaginez pe cine voi alege. Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 66 IOTEN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! — Alege-ți oamenii, Kurdakov, şi vino să mă cauţi cu ei peste 10 zile. Vreau să vă pun pe toţi la curent şi am să vă prezint apoi omului însărcinat să conducă expedițiile curente ale unităţii noastre de operaţiuni speciale. — Este în ordine, răspunsei. Apoi, el se ridică şi ieşi. Nu m-am născut ieri, îmi zisei. Ghiceam ce ne pregătea. Trebuia să ne ocupăm de beţivani, de criminali, de bărbaţi care-şi băteau nevestele şi de alţi delicvenţi cărora poliţia obişnuită nu-şi putea consacra timpul. Cum Petropavlovsk era un port maritim, aici se întâlneau şi indivizi incomozi. Ştiam că trebuie să aleg băieţi întreprinzători, aspri şi solizi, destul de prietenoşi şi descurcăreţi pentru a întrerupe o bătaie atacând ambele părţi în dispută. Eram sigur că puteam răspunde pentru mine însumi. Fusesem întotdeauna în excelentă formă fizică, practicasem luptele şi recent devenisem campion la judo în provincia Kamceatka. Trebuia să mai găsesc încă 20 de băieţi de talia mea. Mă gândii la început la prietenii mei sportivi. Când ajunsei la cazarmă, alesesem deja câteva nume. Era vorba despre oameni pe care-i întâlnisem datorită organizaţiei sportive a Uniunii noastre a tinerilor comunişti: campioni de box, experţi în judo şi alţi buni sportivi. Il alesei de la început pe Victor Mateiev, un om foarte puternic, măsurând cam doi metri înălţime şi cântărind peste 100 de kilograme. Avea o alură de urs, dar se deplasa cu mare agilitate. Faţa îi era călduroasă şi prietenoasă, dar ascundea o inimă de gheaţă. Era unul dintre prietenii mei apropiaţi şi unul dintre adjuncţii mei la conducerea Uniunii Tineretului Comunist, având sub ordinele sale 200 de cadeți la secţia radio. Era unul dinte cei mai buni jucători ai echipei noastre de hochey. Numai în timpul competiţiilor sportive, în timpul cărora ne confruntasem, se năşteau fricţiuni între noi. La început iniţiam câte o partidă de judo sau de lupte cu totul prieteneşte, dar uneori lucrurile degenerau în veritabile încăierări care ne făceau pe amândoi să ne pierdem firea. Victor era un prieten simpatic şi un colaborator plăcut, dar când începea să se bată, se lăsa complet în voia instinctelor lui bestiale. Când se găsea în asemenea stări, îi pute