Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

a răni serios pe cei cu care se lupta, cum aveam să constatăm mai târziu, în timpul acţiunilor noastre din poliţie. Victor avea o ambiţie deşartă: i-ar fi plăcut să fie pilot de avion. Timp de doi ani, încercase să ajungă, dar nu atinsese niciodată nivelul cerut. Avea cu doi ani mai mult decât mine, dar era inferiorul meu cu un grad. Această frustrare îl măcina. Devenind însă campion de judo al părţii de răsărit a U.R.S.S. îşi realizase una dintre ambiţii. Inainte de a obţine acest titlu, se întâlnise cu mine în cursul unei competiţii de judo organizată în oraş şi, deşi fu într-o categorie de greutate superioară celei la care concuram eu, partida se încheie cu meci nul. Alegerea mea se opri apoi la Anatoli Litovcenko, un crai din Petropavlovsk, care era înalt, frumos şi puternic, cu o personalitate în aparenţă încântătoare şi amicală. Părul lui lung şi negru şi mustaţa sa ca pana corbului te făceau să te gândeşti la un „Don Juan", iar ochii lui întunecaţi îi puneau înfăţişarea sa aparte încă şi mai mult în valoare. Numai prietenii lui apropiaţi îşi puteau permite să facă aluzie la manierele lui galante şi asta doar în glumă. Anatoli era un excelent boxer clasic, al treilea din U.R.S.S. la categoria sa. In general era admis faptul că putea deveni campion, dar îşi luxase un umăr în timpul unei întâlniri. Înainte de accident, întruchipa speranţa Kamceatkăi la Jocurile Olimpice. Ce mai, un sportiv de înaltă clasă! Apoi îl desemnai pe Alexandr Guliaiev, un tip nervos şi dinamic, al cărui temperament violent avea să-l coste viaţa mai târziu. Alex nu practica nici un sport, era pur şi simplu mare, puternic şi furios. Era o fire impulsivă şi se arunca în orice afacere fără să stea pe gânduri. Era originar din oraşul meu natal, Novosibirsk, şi ne lega o excelentă şi solidă prietenie. Era probabil cel mai hotărât dintre toţi oamenii mei; odată ce decidea ceva, nimic în lume nu-l mai putea opri. Avea faţa rotundă, cu trăsături puţin pronunţate, cu un nas care se asemăna cu al lui Victor. De altfel, le spuneam, lui Alex şi lui Victor, “fraţii care-şi bagă nasul". Vladimir Zelenov era printre cei mai tineri pe care îi alesei pentru echipa noastră; nu era mare, dar era un boxer extrem de îndemânatec şi destul de puternic. Era un nepăsător; pentru el viaţa nu era altceva decât o mare plăcere şi nimic altceva. Nu se înscrisese la Academia Navală Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 67 DTN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! de plăcere, ci pur şi simplu pentru a evita armata. În realitate, Zelenov nu avea nici o dorință să facă parte dintr-o anumită organizaţie, dar îşi făcuse socoteala că marina era cea mai bună soluţie printre celelalte opţiuni militare. “Orice este de preferat marşurilor ălora militare", zicea el. Odată integrat în marină, făcu tot posibilul să scape. Unii cadeți îşi tăiau degetele sau tendoanele, încercând să contacteze tuberculoză sau altă boală periculoasă, pentru a fi reformaţi. La drept vorbi