Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

ii speciali ai Statului. Şi nu veţi fi puşi la serviciul poliţiei obişnuite. Sunt întrebări? Nu erau; aşa că el continuă: — După această luare de contact, vă voi prezenta pe şeful poliţiei, care se va ocupa de problemele voastre curente. Eu voi rămâne responsabil în ultimă instanţă şi vă voi controla rapoartele. Ştiu că sunteţi aproape toţi la Academia Navală, cu Kurdakov. li voi informa pe ofiţerii voştri superiori că sunteţi afectaţi unei munci operative de poliţie, externă şcolii. Aşa că veţi primi permisele de trecere pe baza cărora veţi putea părăsi baza militară de fiecare dată când va avea nevoie de voi cartierul general al poliţiei. E de la sine înţeles că veţi părăsi mai întâi baza militară, unde sunteţi elevi-ofiţeri. Dar îndatoririle şi responsabilităţile voastre faţă de poliţie, ca membri ai grupului de operaţiuni, trebuie să treacă pe planul doi. Sunt întrebări? Din nou, nimeni nu puse. — Vă vom da înainte de toate o serie de instrucţiuni preliminare. Cât despre mine, vă voi revedea în curând să vă dau alte directive. Aş vrea acum să vă prezint pe comandantul vostru de poliţie, care vă va concretiza însărcinările. Puțin înainte ca el să fi pronunţat aceste cuvinte, un bărbat în civil intrase în încăpere şi se aşezase deoparte. La o primă vedere, era evident că făcea parte fie din armată, fie din poliţie şi că nu se prea simţea în largul lui în haine civile. Işi încheiase haina până sus, deşi aceasta nu Traducere de MIRCEA ŞTEFANCU 69 OTAN Serghei Kurdakov - lartă-mă, Nataşa! fusese prevăzută pentru aşa ceva, şi dădea impresia că s-ar fi simțit mai bine într-o cămaşă de forţă. Azarov reluă. — Mi-ar face plăcere să vi-l prezint pe căpitanul de poliţie Dimitri Nikiforov. Nikiforov se ridică, îi mulţumi lui Azarov cu un ton stânjenit şi ne salută bâlbâindu-se. La început nu prea fui impresionat de el, dar îmi dădui apoi seama că aparențele sunt deseori înşelătoare. Era mic şi îndesat, avea părul blond deschis, iar ochii săi albaştri erau reci ca oţelul. Era aşadar de talie măruntă, dar tot restul la el era mare: nasul borcănat era enorm şi roşu; o gură atât de mare ca a lui nu se vedea decât arareori; avea o osatură grea, dar cu puţini muşchi. Buzunarele livide sub ochii cerniţi îi dădeau un aer obosit. După părerea mea, era un om cu care nu trebuia să te joci şi era cu siguranţă periculos să-l subestimezi în vreo situaţie. Nikiforov era tânăr când sosise în provincia Kamceatka în 1947. În 1953, fu promovat şef al poliţiei din Petropavlovsk pentru a înlocui un om care-şi pierduse minţile după ce se îmbătase: de la o fereastră a postului de poliţie, începuse să tragă asupra trecătorilor cu o puşcă de vânătoare, omorând mai multe persoane înainte de a se sinucide. Aveam să aflu că Nikiforov nu era cu nimic mai bun decât predecesorul lui pasionat de tir. Şi el avea nevoie de activitate cu orice preţ, până acolo încât îşi neglija adeseori obligaţiile administrative pentru a participa