Lartă-mă, Nataşa!, Serghei Kurdakov

ceau adeseori între marinari beţi, aflaţi în permisie. Eram trimişi să oprim încăierările. Ţâşneam în câte un bar plin cu marinari gălăgioşi şi puneam rapid stăpânire pe situaţie. Odată, Victor, Vladimir, alţi câţiva şi eu însumi furăm trimişi să punem capăt unei încăierări dintr-un club din apropierea portului. În timpul unor asemenea expediţii, aveam la dispoziţie un camion al poliţiei: doi se instalau în cabină, alături de şofer, iar ceilalţi luau loc în spate, unde fuseseră amenajate bănci de-o parte şi de alta. Intr-un asemenea camion puteau intra 12-15 oameni. In noaptea aceea, ne duserăm cu toată viteza la locul scandalului şi ne repezirăm înăuntru. Nikiforov ne spusese: — Nu căutaţi să aflaţi cine are dreptate şi cine nu. Doar intraţi şi puneţi-i capăt scandalului prin orice mijloace. A da asemenea consemn unor boxeri, campioni de judo şi luptători era ca şi cum ai fi dat carne crudă câinilor! De la intrare, Victor aruncă la pământ patru haidamaci şi le expedie fiecăruia câte un pumn. Mă găseam în mijlocul acestei mulţimi gălăgioase când săriră pe mine doi vlăjgani, în acelaşi timp. Erau amândoi mai mari decât mine, dar mă debarasai rapid, de unul cu o lovitură de karate după cap, iar de celălalt printr-o priză de judo. Era într-adevăr sport ca lumea. Ne trebuiră cel puţin 20 de minute să punem capăt scandalului; părea că un uragan se năpustise peste club. Privii în jur să văd în ce stare îmi erau băieţii. Nicki, Victor, Anatoli şi alţi trei dintre oamenii noştri erau acolo, în picioare, şi râdeau. lar luri! Era în al nouălea cer. Nu-i era lui de potolit o încăierare. Aceasta fusese pregătită pentru el! Nu mai putea de bucurie. Ce glumă bună! Nicăieri în altă parte nu puteam fi autorizaţi să ne batem astfel, după pofta inimii şi fiind şi retribuiţi. Incăierarea era aşadar terminată. Aproape toţi cei care o iniţiaseră zăceau acum la pământ, gemând. Marinarii beţi nu erau în măsură să se pună cu o echipă de luptători antrenați şi bine disciplinaţi. Nimeni nu fu arestat. Avusesem ca unic consemn să punem capăt scandalului. Cum lucrul se făcuse, strigai: — Haideţi, băieţi, să mergem! Ne înghesuirăm cu toţii în camion şi ne întoarserăm la post pentru a-i face lui Nikiforov un raport al rezultatelor obţinute. Acesta ne felicită: — Bravo, tinereţe, spuse el, asta-i o treabă pe cinste. Cu timpul, eram convocați de 3-4 ori pe săptămână pentru a pune capăt câte unei încăierări sau pentru a ajuta poliţiei la căutarea unui individ certat cu legea. Uneori, ne duceam toţi la postul de poliţie pentru a fi la dispoziţie în caz de nevoie şi ne aşezam la băutură, la fumat şi la taclale. Telefonul începea să sune, careva îl anunţa pe Nikiforov că un scandal izbucnise şi că o crimă fusese comisă; atunci Nikiforov zicea: — Asta e, Kurdakov, la drum! leşeam din post în trombă, săream în camion, în general condus de Victor, şi ne îndreptam spre adresa indicată. Ne năpusteam în lungul străzilor, făcând sire